Meciul Sorana Cîrstea (România, 83 WTA) – Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA) se va desfășura într-o tensiune uriașă! Starea conflictuală dintre jucătoarele din Rusia / Belarus și colegele lor din alte țări a fost amplificată de Swiatek.
Iga Swiatek se află în mijlocul unui scandal incredibil la Indian Wells, chiar înaintea meciului cu Sorana Cîrstea din sferturile de finală. Iar românca poate profita de acest lucru.
Numărul 1 mondial, Iga Swiątek, a cerut mai mult sprijin pentru jucătoarele ucrainene de la Asociația Tenisului Feminin (WTA) și chiar și-a „turnat” o colegă rusoaică la WTA! Anastasia Potapova a intrat pe teren cu tricoul de fotbal al echipei Spartak Moscova, iar jucătoarea ucraineană Lesia Tsurenko s-a retras din turneu săptămâna aceasta, înaintea meciului cu bielorusa Aryna Sabalenka. În urma acestor incidente, Swiatek a făcut comentarii care au împărțit vestiarul jucătoarelor în două tabere:
Întrebată despre Tsurenko la conferința de presă de după meci, campioana poloneză în vârstă de 21 de ani a spus: „Înțeleg perfect de ce s-a retras, pentru că, sincer, le respect atât de mult pe fetele ucrainene, pentru că dacă a aterizat ca o bombă în țara mea sau dacă casa mea a fost distrusă, nu știu dacă m-aș descurca”, a declarat Iga, potrivit CNN, făcând referire la evenimentele din Ucraina. Până la 12 martie, cel puțin 8.231 de civili au fost uciși și 13.734 au fost răniți în invazia Rusiei din Ucraina. „Este o situație grea! Există multă tensiune în vestiar! Era de așteptat, pentru că vorbim de un război”, a recunoscut liderul WTA.
De asemenea, Iga Swiatek a reclamat-o pe Anastasia Potapova la WTA și le-a cerut conducătorilor forului să ia măsuri împotriva rusoaicei: „Să fiu sinceră, am fost surprinsă, pentru că am crezut că ea și-a dat seama că nu ar trebui, chiar dacă este o fană a echipei, să-și arate părerile în astfel de momente. Nu știam ce va face WTA și care vor fi consecințele unui astfel de comportament. Am vorbit cu reprezentanții WTA și am aflat că probabil vor fi mai puține astfel de situații, pentru că le vor explica celorlalte jucătoare că nu poți promova nicio echipă din Rusia în aceste zile, ceea ce m-a liniștit puțin”, a afirmat Iga Swiatek.
❌Potapova wrong to wear Moscow team's soccer shirt, says Swiatek World No. 1 criticised Potapova for showing up in a Spartak Moscow shirt at #BNPParibasOpen vs Jessica Pegula Potapova said she'd supported the club since she was 13 and saw no provocation in it pic.twitter.com/6uNp4y1XZK — The Net magazine • (@thenet_m) March 14, 2023
❌Potapova wrong to wear Moscow team's soccer shirt, says Swiatek
World No. 1 criticised Potapova for showing up in a Spartak Moscow shirt at #BNPParibasOpen vs Jessica Pegula
Potapova said she'd supported the club since she was 13 and saw no provocation in it pic.twitter.com/6uNp4y1XZK
— The Net magazine • (@thenet_m) March 14, 2023
După ce a făcut furori la Indian Wells și a eliminat-o pe a cincea favorită a competiției, Sorana Cîrstea va disputa un alt meci de gală joi seară, contra Igăi Swiatek. Poloneza a trecut în optimile de finală de Emma Răducanu, cu scorul de 6-3, 6-1. Sorana a mai jucat o singură dată cu Iga, la Australian Open 2022, iar românca i-a făcut viața grea polonezei. Swiatek a trecut greu de Cîrstea, scor 5-7, 6-3, 6-3 în optimile de finală.
Sorana Cîrstea va primi o recompensă pe măsură după victoria uriașă contra Carolinei Garcia, scor 6-4, 4-6, 7-5! „Sori” și-a asigurat un premiu 184.465 de dolari și a urcat 9 locuri în clasamentul live al WTA, până pe 74 WTA.
Dacă va reuși încă o surpriză și va ajunge în semifinale, Cîrstea va încasa nu mai puțin de 352.635 de dolari. Învinsa din finală va pleca acasă cu 662.360 de dolari, iar campioana turneului de la Indian Wells va pune mâna pe un jackpot de 1,26 milioane de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER