Șase puncte pe al doilea retur câștigate la mingi de break au făcut posibilă ca Sorana Cîrstea să o învingă pe Caroline Garcia, deținătoarea ultimului titlu mondial din tenisul feminin.
„Absolut aceasta a fost diferența. Știam că este o jucătoare care atacă foarte mult pe serviciul 2 (al doilea retur), stă mult în teren, 1,5 metri”, a analizat Sorana Cîrstea pentru ProSport, în detalii strategice cunoscute numai de ea și antrenorul ei suedez, Thomas Johansson.
„Am încercat să mixez destul de mult serviciul, să o fac să nu ghicească plasamentul mingii mele și apoi să fiu foarte pregătită pentru a contra execuțiile ei. Am intuit că reacționează cu o lovitură destul de apăsată”, despică tactic Sorana Cîrstea planul cu care a izbutit să o stăvilească pe cea mai agresivă jucătoare din circuitul feminin.
În setul al treilea, decisiv, Sorana a avut 56% eficacitate pe al doilea retur (9 mingi câștigate dintr-un total de 16) comparativ cu numărul 5 WTA care a cumulat doar 25 de procente (3 puncte luate din 12 jucate).
„Clar un al doilea detaliu, conform căruia am avut mai multe puncte pe serviciul al doilea, cred că a contat și cred că a fost primordial” analizează pentru ProSport Cîrstea care a avut un plus de 10 puncte, 28-18, față de Garcia. Sorana dezvăluie în ProSport arma secretă cu care a blocat-o pe cea mai bună jucătoare la retur din lume:
„Am servit mai mult corp din cauza poziționării la retur a Carolinei, foarte, foarte înlăuntrul terenului, nu ascunde Sorana Cîrstea amănuntul tactic adoptat împotria unei franțuzoaice care stă cu tălpile exact pe linia de fund (calcă linia) ca să execute primul retur și, la un metru și jumătate în interiorul terenului, pentru a lovi o a doua minge la serviciu a Soranei.
„De fiecare dată când încercam să lovesc pe colțurile careului de serviciu nu simțeam foarte bine execuția. Am preferat să merg la sigur mai ales că știam că, pe al doilea meu serviciu, mă atacă” face Sorana pentru ProSport pentru prima dată în carieră o analiză tactic-strategică.
Patru mingi de break a salvat Cîrstea cu plasamentul mingii la serviciu pe corpul Carolinei Garcia care a beneficial de 9 puncte să ia ghem la primire: „Pot afirma că am adoptat această stratagemă din cauză că nu am direcționat atât de bine serviciul ca să-mi deschid terenul dar și pentru că Garcia stătea la retur uneori exagerat de în față”, explică Sorana pentru cititori concretețea tactică pe care a gândit-o ca să bată o jucatoare de Top 5 mondial la 6 ani după ce câștigase la Beijing, cu Karolina Pliskova, tot în optimi, la China Open 2017.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER