Reportaj la clinică. ProSport i-a însoțit pe fotbaliștii lui Dinamo în cel mai greu moment al carierei lor „M-am gândit să mă las” | VIDEO EXCLUSIV

Reportaj la clinică. ProSport i-a însoțit pe fotbaliștii lui Dinamo în cel mai greu moment al carierei lor „M-am gândit să mă las” | VIDEO EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ruptură de ligamente. Încrucișat, anterior, colateral. Indiferent, această accidentare reprezintă, bineînțeles, făcând excepție de lovituri în zona gâtului sau capului, cel mai mare coșmar al unui sportiv de performanță. Dublată ulterior de alți factori, precum o operație greșită sau o lipsă a recuperării ca la carte, a răpit sau a stopat, de-a lungul timpului, mult prea devreme, fotbaliști de legendă sau pe cei catalogați cu un potențial enorm în a deveni world-class. Cazuri sunt nenumărate. De la al nostru Ilie Balaci până la Roberto Baggio. Unii s-au recuperat, dar n-au mai fost niciodată ca înainte, alții s-au lăsat. Cei mai norocoși, după o perioadă de chin, au revenit chiar mai puternici. În prima parte a sezonului, la distanță de doar o lună, doi fotbaliști de la Dinamo, Antonio Bordușanu (18 ani) și Alin Buleică (31 de ani), s-au lovit de un verdict pe care doreau, cu orice mijloc, să-l evite: ruptură de ligamente. În acest context, după câteva luni, pe final de recuperare, cu cei doi în rol principal, sub îndrumarea lui Gabi Niculescu, kinetoterapeutul alb-roșiilor, dar și cu explicațiile doctorului Badea Robert, cel care i-a operat pe „câini”, ProSport a realizat un reportaj la clinică despre ceea ce înseamnă, în prezent, cu toți factorii aferenți (operație și recuperare) o astfel de accidentare.

Dr. Badea Robert: „Ruptura de ligament încrucișat nu trebuie să ne mai sperie așa mult”

Ruptura de ligamente a răpit, de-a lungul timpului, mari fotbaliști sportului rege. Fără a depăși granițele țării, primul nume care vine în minte microbistului român este Ilie Balaci. „Minunea blondă”, din cauza unei intervenții nereușite la genunchi, în urma unei astfel de accidentări, a fost nevoit să se retragă prematur.

Anii au trecut, iar tehnologia a evoluat. În prezent, o astfel de accidentare, deși reprezintă un verdict dur, nu mai reprezintă, ca în vremurile apuse, încheierea carierei.

ProSport a stat de vorbă cu dr. Badea Robert. Acesta s-a ocupat de operațiie celor doi fotbaliști de la Dinamo și a utilizat o tehnică mai puțin cunoscută în România. A explicat, în exclusivitate, ce presupune intervenția și motivul pentru care, chiar după operație, pacientul poate merge pe propriile picioare, fără a folosi cârje sau alte instrumente de acest gen și, evident, fără a mai aștepta o altă perioadă care să încetinească recuperarea.

În prezent, ruptura de ligament încrucișat, fie că este simplă sau însoțită de alt traumatism, nu trebuie să ne mai sperie așa mult. Rezultatele sunt foarte bune în ultima vreme. Sportivii de performanță pot intra după patru sau cinci luni și își reiau activitatea sportivă la cel mai înalt nivel. De trei ani, datorită noii tehnici pe care o folosesc, rezultatele sunt mult mai bune. Aceasta presupune folosirea unui singur tendon pentru a reface ligamentul. De asemenea, modul de prindere a noii grefe este deosebit. Sunt două cleme de titan, legate, care permit o ușoară elasticitate. Astfel, recuperarea este mult mai rapidă, pacientul poate călca pe picior chiar din seara operației.”

Intervenția a permis, în cazurile Buleică și Bordușanu, o scurtare a recuperării cu circa o lună și jumătate. Accidentați în luna octombrie, respectiv noiembrie, pentru cei doi s-a „prescris” stagiunea 2022-2023 drept încheiată. Totuși, fast forward câteva luni mai târziu, la jumătatea lunii martie, cu un Dinamo în play-off-ul ligii secunde, „din punct de vedere medical, Alin poate intra și mâine. Antonio mai are puțin”, o veste mult așteptată de fanii echipei din „Ștefan cel Mare”.

Practic, accidentarea lui Bordușanu a complicat mult planurile tactice ale lui Ovidiu Burcă. Mijlocașul de bandă era eligibil pentru regula U19. Odată cu accidentarea sa, Filip Dujmovic (24 de ani), unul dintre cei mai constanți „câini”, a fost trecut pe bancă. Titular între buturi a fost numit Oncescu (18 ani) pentru a respecta obligativitatea de a folosi un jucător U19.

În ceea ce-l privește pe Buleică, fotbalist cu experiență în prima ligă și Europa League, indisponibilitatea sa a însemnat un om polivalent în minus. Mijlocaș de bandă la bază, stânga sau dreapta, în debutul acestui sezon, olteanul a jucat și în linia defensivă.

„Recuperarea este la fel de importantă ca și actul chirurgical”

Operația a decurs exemplar. Pentru ambii fotbaliști. Totuși, greul a început de-abia după.

Recuperarea este la fel de importantă ca și actul chirurgical. Recuperarea este dură, există dureri, genunchiul se mai inflamează. Aici este o echipă în trei: chirurgul, kinetoterapeutul, în cazul de față Gabi Niculescu, și pacientul. Dacă atletul înțelege ce are, dacă îi explici cât durează și care sunt șansele de recuperare, capătă încredere. Va fi un partener de drum lung.”

Cum a decurs, însă, comunicarea cu cei doi?

Cu Alin Buleică, lucrurile au fost mai ușoare. A mai trecut printr-o experiență de acest gen, a mai fost operat, plus că este mai experimentat. Recuperarea a mers exact cum ne așteptam și, ca dovadă, la patru luni era deja apt de sport de performanță. În schimb, cu Antonio, jucător mai tânăr, am stat mai mult de vorbă. A trebuit să-l fac să înțeleagă anumite lucruri. A avut și un ghinion mai mare. Față de Alin, Bordușanu a avut și cartilajul lezat destul de tare, la gradul III. Ușor-ușor, ținând legătura non-stop cu kinetoterapeutul, cu Gabi Niculescu, lucrurile au mers bine și la el.”

Alin Buleică: „Este a treia operație, am zis că mă las”

Un factor important în recuperarea celor doi îl reprezintă Gabi Niculescu. Kinetoterapeutul formației din „Ștefan cel Mare”, cu o vastă experiență la echipa națională sau în fotbalul arab (Al Hilal, Al Faisaly sau Al Shabab) a fost, continuu, alături de Bordușanu și Buleică. Atât la Săftica, cât și la controalele medicale, zi și noapte.

Într-un filmuleț postat pe contul personal de TikTok al lui Antonio Bordușanu reiese o strânsă legătură între fotbaliști și Gabi Niculescu.

Pe final de reportaj, Alin Buleică a purtat un scurt dialog cu reporterul ProSport despre aceste ultime luni din cariera sa, dar și obiectivele rămase pentru el și colegii lui în play-off.

Mă antrenez cu echipa. Recuperarea a decurs foarte bine, practic e încheiată. Trebuie doar să recuperez pe parte fizică. Sper ca în play-off să fiu împreună cu echipa, să fiu în lot, să joc. Din păcate, a fost a treia intervenție pentru mine. Am crezut că mă las. A fost un moment dificil și la club, dar, uite, cu recuperarea mea, au început să apară și lucrurile bune. Cu ajutorul lui Gabi și a domnului doctor, totul a decurs mai ușor.”

  • 12 meciuri, 1 gol și 2 assist-uri a bifat Bordușanu în acest sezon. Buleică, fotbalist folosit mai ales în linia defensivă, a jucat în doar 6 partide, fără să înscrie sau să ofere vreo pasă decisivă.

Dinamo joacă, pe final de sezon, în play-off-ul pentru promovare în Superligă. Cum Steaua, liderul la zi din Liga 2, nu are dreptul de a urca în prima ligă, locul 5 va merge, automat, la baraj.

Programul „câinilor” în play-off:

  • Dinamo – Gloria Buzău;
  • Unirea Dej – Dinamo;
  • Dinamo – Oțelul Galați;
  • Steaua – Dinamo;
  • Dinamo – Politehnica Iași;
  • Gloria Buzău – Dinamo;
  • Dinamo – Unirea Dej;
  • Oțelul Galați – Dinamo;
  • Dinamo – Steaua;
  • Politehncia Iași – Dinamo.
Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie. Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×