Eduard Novak și-a amenajat o sală de antrenament în biroul de ministru de la MTS.
Eduard Novak, omul din fruntea MTS, este în continuare sportiv activ, urmând să reprezinte România la Jocurile Paralimpice de la Paris. Ministrul se pregătește pentru competiția din 2024, însă activitatea de conducere nu îi oferă suficient timp pentru o pregătire ideală.
Astfel, Eduard Novak a hotărât să își amenajeze o adevărată sală de antrenament în biroul sediului din Str. Vasile Conta, potrivit anunțului făcut de Sindicatul Național Sport și Tineret.
„Ministrul Sportului se antrenează în cabinetul de ministru
Nu deranjați, Novak pedalează! Degeaba deții funcția de ministru, dacă nu profiți la maxim de ea. Asta a înțeles ministrul Sportului, care și-a adus antrenorul personal, aparatele și bicicleta în biroul ministerial din strada Vasile Conta pentru a face antrenamente în timpul programului, atunci când, oficial, ar trebui să își îndeplinească atribuțiile.
În ce țară din lume un demnitar mai face asta în timpul programului, în biroul instituției? Ministrul și-a instalat în cabinet un sistem complet de antrenament de ciclism indoor. Pentru propriul program de pregătire, și-a adus echipamente, susținătoare de efort, energizante, medicamentație, prosoape, săpun, geluri de duș și foehn pentru uscat părul; urmează preparatorul fizic, maseurul, terapeutul și nutriționistul.
Asta înseamnă să fii cu adevărat ministru în Guvernul României! Acum nu rămâne decât să-i premieze toți cei care fac parte din stafful tehnic, că vorba aceea, au și ei nevoile lor, iar Novak este cel mai darnic demnitar, atunci când este vorba de bani publici. Susțineți Sportul, dar nu încurajați profitorii!”, se arată în comunicatul remis de Sindicatul Național Sport și Tineret.
Ministrul Eduard Novak l-a premiat pe tatăl său, Karoly Novak, cu suma de 112.000 de euro, deoarece a făcut parte din stafful său la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020.
Omul din fruntea MTS a explicat cum s-a ajuns în această situație.
„Având în vedere informațiile false lansate de Sindicatul Național Sport și Tineret, fac următoarea clarificare: la fiecare ediție a Jocurilor Olimpice la care am participat și am avut rezultate pentru România a fost premiat și staff-ul, așa cum se întâmplă în orice sport.
Tatăl meu este un antrenor emerit, mi-a fost mereu alături și a făcut parte din staff-ul meu. El a fost premiat și în 2008, când am câștigat prima medalie și în 2012, când am luat aurul olimpic și în 2016. În ceea ce privește premierea acordată pentru Tokyo 2020, Comitetul Național Paralimpic (CNP), prin adresa 514/2021, a înaintat la Ministerul Sportului premierile în baza HG 1447/2007.
Lista persoanelor premiate este numită de forul de specialitate (Federația de Ciclism) și CNP, iar ea se face la fiecare ediție în parte În fapt, discutăm despre performanțe și premieri conform prevederilor legale”, a spus Eduard Novak.
(Sursă foto: snst.ro)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER