Cine sunt oamenii cu care Red&White plănuiește să reconstruiască Dinamo: unul l-a adus pe Laidouni la Voluntari, celălalt l-a crescut pe Rareș Ilie. „Am vorbit cu Andrei Nicolescu” | EXCLUSIV

Cine sunt oamenii cu care Red&White plănuiește să reconstruiască Dinamo: unul l-a adus pe Laidouni la Voluntari, celălalt l-a crescut pe Rareș Ilie. „Am vorbit cu Andrei Nicolescu” | EXCLUSIV
Andrei Nicolescu nu s-a mai abținut și l-a atacat pe Vlad Iacob, fostul administrator special de la Dinamo! Acuzații grave: „A condiționat semnarea anumitor contracte de anumite contracte ale lui”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo are interzis la legitimări în acest moment, însă bucureștenii încearcă să mute la nivel conducere. Astfel, din informațiile ProSport, formația din „Ștefan cel Mare” negociază, în această perioadă, cu Mihai Trăistaru, președintele celor de la ACS Juniorul, pentru ca acesta să devină noul șef al Centrului de Copii și Juniori din „Groapă”. În plus, conform surselor noastre, pe postul de director sportiv este foarte aproape să vină Gabriel Glăvan, personaj cu experiență la nivelul Federației Române de Fotbal, dar și în prima ligă. Mai mult, ambii sunt în strânsă legătură cu oficialii clubului, Vlad Iacob și Andrei Nicolescu, de la sfărșitul lui 2022.

Mihai Trăistaru, prieten cu Ovidiu Burcă și colaborator, în trecut, la Rapid, este dorit la Dinamo

Dinamo a avut, cândva, cel mai puternic Centrul de Copii și Juniori din țară. Totuși, problemele care s-au abătut asupra clubului în ultimii ani au distras atenția de la acest sector, deși, în lotul primei echipe, în acest moment, se află foarte mulți jucători din propria pepinieră.

Rezultatele de la juniori din sezonul competițional actual sunt dezastruoase în raport cu pretențiile clubului. În acest sens, formația din „Ștefan cel Mare” dorește să schimbe macazul și să redevină o forță și la nivel juvenil.

Astfel, conform informațiilor ProSport, conducerea „câinilor” negociază cu Mihai Trăistaru pentru a prelua funcția de șef al CCJ. Acesta este președinte la ACS Juniorul, grupare care l-a dat Rapidului pe Rareș Ilie, și care, ulterior, după plecarea jucătorului la Nice, a primit un milion de euro de la alb-vișinii din suma totală primită de formația patronată de Dan Șucu și Victor Angelescu.

Mai mult, este prieten bun cu Ovidiu Burcă din perioada petrecută de tehnicianul „câinilor” în Giulești și, în trecut, a colaborat cu formația antrenată de Adrian Mutu.

Eram bun prieten cu Ovidiu Burcă și m-a întrebat dacă nu vreau să duc acele grupe la ei (n.r. – la Rapid), pentru că Centrul lor de Copii și Juniori nu era așa bine dezvoltat.”, a declarat, într-un interviu pentru GSP din august 2022, Mihai Trăistaru.

Pe lângă Ilie, vândut la Nice pentru aproximativ 5 milioane de euro, în lotul lui Adrian Mutu se mai află Cristi Ignat (20 de ani), jucător adus de la Juniorul. În acest sezon, tânărul fundaș central a bifat două meciuri în Superligă și unul în Cupa României.

  • 2014-2019 este perioada petrecută de Rareș Ilie la ACS Juniorul București.

Contactat de ProSport, Trăistaru a declarat că „am discutat anul trecut cu Andrei Nicolescu, însă, în momentul de față, nu este nimic clar. Am colaborat cu el la Rapid. În prezent, eu am proiectul meu și îmi merge foarte bine, am rezultate, însă, cum se spune… niciodată să nu spui niciodată”.

Formația din „Ștefan cel Mare”, aproape să aducă un nou director sportiv

Pe lângă Mihai Trăistaru, conducerea „câinilor” negociază intens și pentru aducerea unui nou director sportiv. Fanatik a anunțat că în vizorul roș-albilor se află Gabriel Glăvan, iar sursele ProSport confirmă această informație. Între cele două părți, club și Glăvan, există negocieri de mai mult timp.

Pentru a întări și mai mult această informație, posibilul nou director sportiv al clubului a fost văzut, alături de Vlad Iacob, la meciul „câinilor” cu Unirea Constanța, de pe „Arcul de Triumf”.

Dar cine este Gabriel Glăvan?

Conform profilului de Linkedin, acesta este scouter și analist al performanței pentru România U21, se ocupă de partea de recrutări la UTA și, în același timp, este și lector la Școala de Antrenori a Federației Române de Fotbal.

În plus, a contribuit, în trecut, la aducerea unor fotbaliști precum Jefte Betancor (ex-Voluntari, Farul și CFR Cluj), Ricardinho (FC Voluntari) și Aissa Laidouni (ex-Voluntari) în fotbalul românesc.

Primul a fost printre cei mai buni marcatori ai campionatului în stagiunea trecută, al doilea este un fotbalist de bandă portughez cotat la 800.000 de euro, în timp ce Laidouni, participant cu Tunisia la Cupa Mondială din Qatar, a fost transferat de Union Berlin de la Ferencvaros pentru 2.6 milioane de euro în ianuarie 2023. Africanul ajunsese în capitala Ungariei de la echipa antrenată de Liviu Ciobotariu, pentru 600.000 de euro.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie. Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Ce lovitură: Jamal Musiala e așteptat să semneze!
Ce lovitură: Jamal Musiala e așteptat să semneze!
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a…
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în aer!”
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în…
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în biserică, seamănă cu un călugăr și a luat calea credinței
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Pasiunea pentru viteză l-a trimis în Cer. Octavian a murit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp, în Argeş. Primise zeci de amenzi în 2 ani de permis
Pasiunea pentru viteză l-a trimis în Cer. Octavian a murit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp, în Argeş.…
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Prima reacţie a femeii care l-a adus în pragul disperării pe Gigi Becali, după ce a fost prinsă băută la volan
Prima reacţie a femeii care l-a adus în pragul disperării pe Gigi Becali, după ce a fost prinsă băută la…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România. Cum dăm ceasurile
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România. Cum dăm ceasurile
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, respinsă de judecătorii CCR
Candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, respinsă de judecătorii CCR
În cât timp se prescrie, de fapt, o sancțiune rutieră?
În cât timp se prescrie, de fapt, o sancțiune rutieră?
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen Negoiță
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen…
×