Prima reprezentativă de rugby a României va juca duminică seara finala mică a Rugby Europe Championship cu Spania.
Partida va avea loc la Badajoz pe 19 martie, ora 18:15 (ora României) și poate fi urmărit[ în direct pe Rugby Europe TV, după crearea unui cont gratuit de acces pe platforma RugbyEurope.eu.
Meciul nu va fi transmis la TV, cei de la Rugby Europe solicitând, conform surselor ProSport, stațiilor din România 10.000 de euro pentru transmiterea acestei partide.
Ultimele trei partide ale „stejarilor” în Spania au reprezentat trei eșecuri: 10-22 în 2018, 18-21 în 2019 și 21-38 în 2022.
Finala Rugby Europe Championship se va disputa la ora 21.00 cu partida dintre Georgia și Portugalia.
Gruzinii s-au calificat în finala Rugby Europe Championship și vor întâlni națíonala lusitană care a învins în cealaltă semifinală Spania, cu 27-10. Naționala de rugby a României a pierdut semifinala Rugby Europe Championship 2023, fiind învinsă de Georgia cu 31-7 (17-0).
Rivalitatea dintre Spania și România este una foarte mare. Tensiunea este una mare pentru că ibericii au ratat Cupa Mondială din acest an după o contestație a „stejarilor”. Fanii gazdelor nu pot trece cu vederea episodul de anul trecut și se așteaptă un meci în care se vor plăti polițe.
Ibericilor le-au fost luate 10 puncte în clasament. Sportivul Van den Berg a petrecut circa 100 de zile în Africa de Sud in 2019, în timp ce limita este de 60 de zile. Naționala lor a riscat inclusiv retrogradarea din Rugby Europe Championship, fiind recidiviști.
Spania a fost descalificată și de la precedenta Cupă Mondială din 2019, tot pentru folosirea unor jucători ne-eligibili. Atunci a pierdut calificarea și România, penalizată cu 35 de puncte pentru folosirea lui Sione Fakaosilea în șapte meciuri, după ce jucase înainte pentru Tonga la jocul în șapte.
Alături de Georgia a jucat atunci la RWC 2019 în Japonia echipa națională a Rusiei, exclusă însă acum din competiție după invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin.
România, alături de Georgia și Portugalia, va participa la Cupa Mondială de Rugby din Franţa, competiţie care va avea loc între 8 septembrie – 28 octombrie 2023. România se află în Grupa B, alături de Africa de Sud, Irlanda, Scoţia şi Tonga.
Începând cu sezonul 2023 al Rugby Europe Championship, competiţia se va desfăşura într-un nou format, echipele fiind împărţite în două grupe, în urma clasamentului obţinut după disputarea meciurilor, primele două din fiecare grupă au jucat în semifinale pentru accederea în marea finală, în timp ce ultimele două clasate din fiecare grupă au evoluat în semifinale, apoi în meciurile de clasament.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER