Această campanie de calificare ce va începe sâmbăta viitoare în Andorra pentru echipa națională pare construită fără concesii pe obiectiv de turneu final EURO. Dacă discursul public al selecționerului, axat pe implicare totală și sacrificii, iar în lot numai jucători care dau 100%, mai avea poate sceptici , aceste decizii de ultimă oră Edi Iordănescu nu lasă loc de interpretări! Până și tatăl său, Anghel Iordănescu, ultimul selecționer care ne-a dus la EURO, în 2016, ar fi invidios!
Lista finală de convocați la națională, scrisoarea adresată fanilor și suporterilor, plus interviul lansat azi la FRF TV au scos clar în față un selecționer care a trecut spre abordarea 2.0 când vine vorba de strictețe și fermitate.
Dar nu e vorba doar de cuvinte, după cum dezvăluie în exclusivitate sursele ProSport: „Edi a venit cu listă clară de lucruri care se implementează fix din acest moment și de la care nu există abatere. Unii mai strâmbă din nas, dar cei care își amintesc de stilul Anghel Iordănescu știu că doar așa România s-a calificat la EURO”.
Dacă în relația cu suporterii și presa lucrurile par cât de cât firești, iar naționala are programat mâine un antrenament deschis parțial reprezentanților mass-media, la Mogoșoaia, cu privire la regulile cantonamentului regimul s-a schimbat drastic. Și s-a trecut spre zona “militară” pe alocuri, cu Centrul de Fotbal Mogoșoaia devenit “punct strategic” în planul staff-ului tricolor!
Gândul selecționerului a fost tocmai ca această listă de decizii să dubleze ceea ce a transmis public spre jucători și să se înțeleagă fără ezitări că nu e loc de glumă. Concentrarea totală pe care o impune la obiectivul calificării are acum parte, ca dublaj, și de o listă concretă de acțiuni:
Iordănescu nu a avut parte până acum de probleme de tipul escapadelor din generațiile trecute, nici nu sunt semne că ar fi de prevenit așa ceva. Doar că vrea să se asigure că mintea jucătorilor este exclusiv la antrenamente, analiza propriului joc și a adversarilor, doar spre calificarea la EURO și absolut nimic altceva din exterior.
Dacă, în trecut, la Mogoșoaia mai existau situații în care diverși curieri aduceau colete pentru jucători, apropiații mai solicitau întâlniri de câteva minute la poarta de intrare în bază ori alte situații de acest fel ar fi putut să distragă atenția tricolorilor, acum “s-a schimbat foaia” prin aceste decizii de ultimă oră Edi Iordănescu!
Iordănescu a închis subiectul acesta fără să lase prilej de comentarii, potrivit surselor ProSport, într-o ședință scurtă în care a anunțat și noul plan de lucru: „Dacă văd orice semn de comportament distras de la ce avem de făcut, indiferent de nume sau funcție, respectivul e out!”
Pentru jucători și cei din anturajul naționalei, “traducerea” a fost evidentă și spre situația unor fotbaliști de tipul Andrei Ivan, neconvocat acum după ce se bănuiește în staff-ul selecționerului că ar fi invocat o falsă accidentare ca să nu joace cu Finlanda în Liga Națiunilor, iar la meciul cu Muntenegru a fost surprins în tribune, pe durata partidei, vorbind la telefon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER