Gigi Becali a anunțat o nouă schimbare de strategie la FCSB, după ce echipa roș-albastră a remizat cu Universitatea Craiova în prima etapă a play-off-ului din Superliga, scor 1-1.
Finanțatorul vicecampioanei României susține că a renunțat la ideea de a le crește „artificial” cota jucătorilor săi, în ideea unui transfer pe bani buni în străinătate. Acum, Becali își dorește, din nou, ca echipa sa să producă bani în urma performanțelor realizate în cupele europene.
Voi încerca să vând tot ce pot ca să îmi recuperez din bani. Nu avem niciun viitor, iar eu nu vreau să fiu luat de prost la nesfârșit. De ce să mai bag bani în ceva în care nu există viitor?”, spunea Gigi Becali în toamna anului trecut, în exclusivitate pentru ProSport.
El a anunțat că vrea din nou cu orice preț să ajungă în grupele Ligii Campionilor, iar, în încercarea de a atinge acest deziderat, îi va impune în „primul 11” doar pe jucătorii care merită să fie acolo, din punctul său de vedere.
În acest sens, Gigi Becali a dat de înțeles că Octavian Popescu ar urma să fie trecut pe banca de rezerve, în condițiile în care Florinel Coman se află într-o formă mai bună în acest punct al sezonului.
Astfel, patronul de la FCSB a abandonat strategia de a-i forța pe cei doi în același timp în teren, strategie adoptată la ultimele meciuri, când fie a fost folosit Octavian Popescu în poziție de inter, fie Florinel Coman a evoluat în flancul drept al liniei ofensive, fiind astfel „sacrificat” Andrei Cordea, cum s-a întâmplat de exemplu la meciul cu Universitatea Craiova, de sâmbătă seară, de pe Arena Națională.
„Până acum, trebuia să facem bani din jucători. Acum, s-a terminat. Acum, vrem să facem bani din Liga Campionilor, deci acum joacă cine trebuie să joace. Va juca Coman stânga, acolo e postul lui, și îl va înlocui, dacă e nevoie, de pe bancă, Tavi Popescu. Tavi Popescu nu va mai juca titular, pentru că acum e altceva. L-am forțat, «domn’e, îl vede Vasile, îl vede Ionică, îl vede Anglia, Franța, Germania». Bine, mă, o să îl vadă Anglia, are 20 de ani, avem timp să îl vadă Anglia, Franța, Germania pe Tavi.
Pentru că dacă făceam echipa corect din prima, cu Cordea și cu Coman, era alta situația (n.r. în meciul cu Universitatea Craiova). M-ați înțeles? Dar am zis să joace amândoi. Gata, acum, nu mai jucăm în funcție de amândoi. Acum, facem ce trebuie să facem. Asta este situația”, a spus Gigi Becali în cursul zilei de luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER