Rareș Ilie (19 ani) a recunoscut că nu s-a adaptat din prima la Maccabi Tel Aviv.
Maccabi Tel Aviv l-a împrumutat pe Rareș Ilie de la OGC Nice la începutul lunii februarie. Fostul fotbalist al Rapidului va evolua, astfel, în campionatul Israelului cel puțin până în vară, când conducerea grupării din Ligue 1 va hotărî dacă se va baza pe el începând cu toamna acestui an.
Rareș Ilie, care a fost convocat de selecționerul Emil Săndoi pentru acțiunea echipei naționale U21 a României, a jucat până acum de cinci ori pentru Maccabi Tel Aviv – fiind titular în unul dintre aceste meciuri.
„Pot spune că (n.r. străinii) nu au o părere foarte bună despre România. În general România nu e privită foarte bine, cel puțin unde am fost eu. Încerci cumva să le schimbi părerea. E o ocazie foarte bună pentru mine și pentru toți colegii mei să arătăm că și România e capabilă de lucruri frumoase.
A fost o perioadă un pic grea pentru mine, dar mai bine că trec prin asta acum, la 19 ani. Am ce învăța în perioada asta. Sper să joc bine aici și să mă întorc la club și să joc bine și vom vedea mai departe. Nu cred că am avut probleme de acomodare, cu limba mă descurc, colegii mereu m-au plăcut pe unde am fost.
Nivelul este diferit peste tot pe unde te duci, dar te obișnuiești. Sunt perioade și perioade. Încredere am în mine. Mi-ar trebui mai multe minute, dar acum nu sunt eu cel care decide și o să fac tot ce îmi stă în putință să joc cât mai mult”, a declarat Rareș Ilie, pentru Sport.ro.
Rareș Ilie a vorbit despre participarea la Campionatul European U21, care va fi găzduit în acest an chiar de țara noastră. Fotbalistul lui Maccabi Tel Aviv a dat asigurări că atât el, cât și colegii lui, sunt determinați să dea totul în tricoul reprezentativei.
„Euro e ceva diferit. Toată lumea e cu ochii pe tine, îți reprezinți țara la un nivel mult mai mare. Toți suntem nerăbdători să ne aflăm acolo.
Am avut grupă grea și la U19 și nu a fost rezultatul dorit. De data asta sper că va fi ceea ce ne dorim”, a mai spus Rareș Ilie, potrivit sursei citate mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER