„Tricolorii” pornesc sâmbătă seara în Andorra în campania pentru Euro 2024 în fața unui adversar liliputan, pe care România l-a întâlnit prima dată în septembrie 2004, preliminariile CM 2006. Cu tatăl actualului selecționer pe bancă, ”naționala” a făcut atunci un antrenament cu public, 5-1, iar Florin Cernat a deschis balul cu o ”dublă” rapidă, în primul sfert de ceas. Azi, directorul sportiv al lui FC Voluntari face o incursiune prin amintirile de la reprezentativă și printr-o carieră tumultoasă, cu un verdict tăios despre profilul la zi al României: ”Naționala de acum nu prea-mi inspiră încredere, dar nu e cazul să ne fie frică până și de Andorra”.
Florin, începe un nou drum pentru națională pe un stadion unde te-ai distrat cu colegii de atunci în urmă cu aproape două decenii. Aștepți o altă defilare pentru România?
În 2004 se punea numai problema scorului. Câte le dăm. Lucrurile nu mai stau așa acum. Asta pentru că fotbalul din România e într-o cădere continuă și legăm numai rezultate slabe. Mergem însă înainte, asta-i viața! Sper să începem cu dreptul și să ne încărcăm serios pentru următoarele partide, cu adversarii mai bine cotați.
Să nu-mi spui că trebuie să ne temem de Andorra!
Asta nu, însă un plus de circumspecție nu strică în ziua de azi, când apar tot felul de minuni.
Bine, dacă ar fi vorbit Dan Petrescu, ne-ar fi convins că urmează să ne batem cu Liverpool!
Daaa, cu Liverpool! Serios acum, tot ce contează e victoria, 1-0, 5-0. Trebuie să fim optimiști măcar în acest start, chiar dacă despre naționala României nu prea se mai vorbește de bine.
Nu prea-ți inspiră încredere actuala națională?
Aș spune că nu. Dar sunt acolo jucători care promit, să avem răbdare cu fiecare. Sunt tineri care visează să ajungă la un nivel mai mare, iar chestia asta ar trebui să-i motiveze. Personal, îmi doresc foarte mult să văd din nou România la un turneu final.
Ai remarcat valul acesta grozav de refuzuri la adresa ”tricolorilor”? Coubiș, Boloca, Cârjan, mai vechi Maxim, Mitriță.
N-am înțeles niciodată un asemenea gest. Când vii la națională, o faci pentru țara în care te-ai născut și atât. Nu vreau însă să judec pe nimeni, fiindcă nu cunosc motivele deciziei în cazul fiecăruia. Poate e atracția aceasta de a juca pentru Italia, de exemplu, sau, pur și simplu, lipsa de încredere față de România, pe fondul unor rezultate tot mai slabe.
Povestea ta de dragoste cu naționala a fost una scurtă, doar 14 meciuri.
E singurul regret al carierei mele, că nu mi s-a oferit șansa să fac mai multe pentru România. Așa a fost situația, ce să mai schimb? N-am înțeles niciodată și nici n-am să înțeleg de ce mi s-a închis ușa. Mi s-a părut ciudat să nu fiu chemat, deși jucam constant la Dinamo Kiev, eram în Champions League.
Vorbim de Pițurcă, da?
Da. N-am o explicație nici în ziua de azi. Am încercat să aflu motivul, dar am abandonat. Am simțit la un moment dat nevoia să-l întreb direct pe Pițurcă, dar n-am reușit. Am lăsat-o așa! Mă convocase atunci la primul meci, am venit în țară, dar, cu două ore înainte de reunire, m-a anunțat Dan Apolzan că nu mai fac parte din lot. Și de atunci n-am mai fost chemat niciodată.
Ai suferit serios, îmi închipui!
Am suferit, fiindcă îmi doream enorm să joc pentru România. Evoluasem și la U21, am fost și căpitan acolo, iar pasul firesc era spre prima reprezentativă. Dar acolo s-au blocat la un moment dat toate porțile.
Ai avut o antipatie pentru Pițurcă din toate aceste motive?
Atunci, da! Dar emoțiile s-au mai topit, nu sunt genul care să țină ură pe cineva. Era însă foarte frustrant în acea perioadă să văd cum Ghioane pleca la lot, iar eu rămâneam la Kiev. Eram colegi în Ucraina, Tibi merita din plin să meargă la națională. Dar pe numele meu nu venea nicio telegramă.
Ai jucat ultimele 20 de minute într-un trist Danemarca – România 2-2 la Copenhaga, meciul care ne-a închis în prelungiri calificarea la Euro 2004.
Și acum am alergie când aud cuvântul Danemarca, indiferent de context. Am fost acolo la faza aceea din final, cu cornerul lui Dorinel, după care s-a declanșat faza de la golul egalizator al lui Laursen. M-am dus spre el ca să jucăm scurt, să facem în colț un doi contra unu, dar mi-a făcut semn să plec, să nu vin lângă el. Și-am plecat, fiindcă eram un puști, ascultam ce-mi zicea Dorinel. M-au prins apoi danezii pe mine în superioritate, pe dreapta, n-am putut să-i blochez și s-a întâmplat necazul. Nici nu vreau să-mi mai amintesc!
E același Dorinel aflat acum pe banca Oțelului tău, în drum înapoi spre Liga 1. Revine Galațiul în elită?
Le țin pumnii! Am mers la toate meciurile pe care le-au jucat în București, am fost la câteva partide și la Galați. Va fi bătaie mare în play-off. Îmi doresc să promoveze, pentru oraș, pentru fani. Ar fi extraordinar să văd din nou Oțelul în Liga 1.
Ai prins trei mari derby-uri în carieră: Steaua – Dinamo, Dinamo Kiev – Șahtior și Hajduk Split – Dinamo Zagreb. Care e cel mai teribil pentru un jucător?
E o chestiune pe care am mai spus-o unor prieteni, dar niciodată în public până acum. Singurul stadion unde aveam mari emoții era în Ghencea. Am jucat acolo și cu Oțelul, și cu Dinamo, și cu Kievul. Se întâmpla ceva inexplicabil înaintea partidelor din cauza suporterilor, a arhitecturii stadionului, a faptului că era plasat așa, într-o groapă. Sincer, îmi pierdeam concentrarea în primele 10-15 minute. Era ca un flash și efectiv nu-mi mai puteam stăpâni trăirile. Se instaura un soi de teamă, care se risipea abia după vreun sfert de oră.
Prin urmare, locul 1 e Steaua – Dinamo, da?
Sigur! Mi-aduc aminte și o înfrângere acolo, un 4-1 pentru Steaua, care mi-a rămas în cap. Un meci imposibil!
Ai fost la un pas să joci chiar la Steaua, dar, în 2015, ai ales Viitorul pe ultima sută de metri. De ce?
Mi-am dorit mult să lucrez cu Hagi. Purtasem o discuție în iarna anterioară, ne-am întâlnit prin Poiana Brașov și mi-a plăcut extraordinar proiectul pe care-l dezvolta la Constanța. I-am spus că voi veni dacă va mai rămâne deschisă oferta. Am renunțat atunci la Steaua, la Astra, special ca să joc la Hagi. Nu m-a interesat niciun alt detaliu.
Apropo de oferte: e adevărat că Juventus a vrut să te cumpere de la Kiev când erai pe val acolo?
Așa este. Am aflat mai târziu despre acele negocieri, intrase pe fir și Ajax. Dar clubul a cerut prea mulți și a căzut toată afacerea. Au avut pe masă oferta clară de la Juve, însă nu s-au înțeles la finanțe. Sigur, Juventus era un colos, dar mă simțeam foarte bine la Kiev, unde intram an de an în Champions League. Poate m-am mulțumit cu puțin într-un anumit moment al carierei, dar pentru mine a fost OK una peste alta.
Mai ții legătura cu cineva de la Kiev?
Cu foști colegi. Chiar zilele trecute discutam cu Vașciuk, fostul stoper. Îmi spunea că viața decurge oarecum normal acum în Kiev. Se mai aud sirene, dar lumea își vede de viața de zi cu zi. Fotbal se joacă fără spectatori, dacă apar alarme se adăpostesc în buncăre de la stadion, după care reiau meciurile. E greu, dar toți speră să se termine cât mai curând.
Ai un hotel în Galați, te-ai implicat probabil în criza refugiaților din Ucraina, nu?
Nu mai aveam locuri libere în hotel și tot încercam să găsesc soluții. Ne trezeam la ușă cu oameni necăjiți, veniți doar cu ce purtau pe ei, cu copii mici. Povești absolut tulburătoare! N-aveam cum să rămân indiferent. Am ajutat cât am putut, dar lucruruile s-au mai liniștit în ultimele luni.
Povestește-mi, te rog, despre fiul tău, Marco, botezat de Meme Stoica! De ce nu l-ai făcut fotbalist?
Nu i-a plăcut fotbalul. Chiar l-a urât! Asta fiindcă am fost foarte mult plecat din cauza fotbalului, am stat departe unul de altul, ceea ce a fost neplăcut pentru amândoi. Am preferat să-l las să facă școala în țară, nu să-l iau peste tot cu mine. Ne întâlneam destul de rar, prin vacanțe. A lăsat urme. A mers o perioadă la fotbal, dar mi-a zis într-o zi că spune stop și n-am insistat. Nu era pentru el. În general, nu e un spirit sportiv, mai mult pe carte, are Bac-ul la vară.
”Briliantul” Mutu și ”Diamantul” Cernat. I-ai urmat lui Adi la Dinamo, ați fost colegi la națională, te surprinde traseul lui curajos pe banca tehnică?
Deloc. Pentru mine nu e o surpriză. Mă așteptam să devină un tehnician bun, pentru că a lucrat cu atâția antrenori de top, a avut ce învăța de la fiecare în parte. Va ajunge foarte sus, veți vedea! E greu însă să ia titlul anul acesta cu Rapidul, pentru că CFR rămâne o forță. Sentimental, mi-aș dori însă ca Farul să devină campioană. Hagi merită!
Ai bifat și tu în carieră escapade grele gen Mutu?
N-am fost chiar la nivelul lui, dar toți am greșit în viață. Sincer, până să plec în Ucraina, nu puneam gura nici măcar pe o bere. Abia când am ajuns la Dinamo Kiev am schimbat tactica. Eu stăteam liniștit la masă cu un suc, o apă, iar colegii o dădeau pe un șpriț, o distracție. M-am adaptat. Am înecput și eu să mai pierd câte o noapte cu băieții. Nu vă spun însă de câte ori ne-au prins în cluburile din Kiev!
Cine?
Secunzii lui Lobanovski. Mihailicenko avea vreo două-trei cluburi în Kiev, Demianenko – la fel. Ne știau fiecare pas. Nu puteai să-i păcălești. Ne-a abordat Demianenko într-o noapte. ”Băi, băieți, ăsta e barul meu! Duceți-vă și voi în altă parte!”. Și ne-am dus, dar am dat peste localul lui Mihailicenko! Ne-a chemat Lobanovski în birou a doua zi și ne-a mustrat pe cinste, plus o amendă pe măsură.
Era un dur? Vă mai altoia după ceafă?
Niciodată! Dar să te ferească Dumnezeu să stai în calea lui în vestiar, la pauză, când era ceva în neregulă. Furtună! Mai lovea în câte o sticlă, țipa de se cutremura cabina. Dar fără să atingă vreodată un jucător. Exclus!
Mai continuă Voluntariul cu Ciobotariu pe bancă și sezonul următor, că Mititelu îi dă târcoale de la Craiova?
Facem deja planurile penmtru sezonul viitor tot cu Ciobi antrenor. Lucrăm încă de acum la cantonamentul pentru vară. Îmi doresc mult să rămână, mie nu-mi place ideea de a schimba antrenori foarte des. Nornal e să-l lași pe termen lung, să-și pună în practică o strategie, o filozofie, nu unul-două sezoane și gata! Încă nu e semnată prelungirea, probabil sunt încă discuții în derulare, dar aș vrea să continue.
Cum a fost posibil să nu detectați pornirile periculoase ale lui Achim spre pariuri, spre jocuri de noroc? L-ați avut în vestiar timp de șapte-opt sezoane!
Existau într-adevăr zvonuri în jurul lui, dar n-am avut niciodată nimic palpabil la adresa lui. O dovadă. Nu poți să te iei de un jucător dacă nu ai ceva clar în mână. Nici n-am asistat vreodată la vreun episod de genul să vină cineva să-l ia la întrebări pe la vreun antrenament sau chestii de genul ăsta. Se auzea imediat.
Hai să încheiem într-o notă mai relaxată! Te apucasei la un moment dat de arte marțiale, de kempo. Pusesei cuiva gând rău?
Ha, ha, ha! Nu, a fost o perioadă în care am făcut just for fun. Nu mi-a plăcut niciodată să lucrez la sală, așa că mai compensam cu alte procedee. Un kempo, o alergare, să mă întrețin. Dar nu mai fac acum.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER