Interviu din Andorra cu Jaume Nogues, directorul general de la echipa lui Gerard Pique din L2 spaniolă: „În cinci ani vom fi pregătiți de La Liga! Jucători români? Sigur, chiar îmi place Rațiu!” | EXCLUSIV

Interviu din Andorra cu Jaume Nogues, directorul general de la echipa lui Gerard Pique din L2 spaniolă: „În cinci ani vom fi pregătiți de La Liga! Jucători români? Sigur, chiar îmi place Rațiu!” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Continuăm super reportajul exclusiv realizat de ProSport la FC Andorra, clubul din Segunda Division patronat de Gerard Pique! După ce am descoperit împreună, prin imagini foto și video, dar și detalii din culise, o zi la echipa lui Gerard Pique, de la vestiar la antrenamente, inclusiv printr-un interviu cu căpitanul (prima parte este disponibilă aici), astăzi trecem spre detaliile financiare și viziunea clubului-revelație din fotbalul spaniol!

Performanță cu o mână de profesioniști

La 42 de ani, Jaume Nogues este atât CEO la FC Andorra, director general al clubului, cât și director sportiv. Reponsabil de toată activitatea clubului lui Gerard Pique, administrativ, financiar dar și în ceea ce ține de transferuri, viziune tehnică și viața echipei. E din 2018 aici, sosit o dată cu începutul erei Pique, momentul în care Kosmos Holding Group a devenit acționar majoritar la FC Andorra. Erau în L5 spaniolă atunci, azi joacă în Segunda Division!

  • 6 angajați avea clubul FC Andorra la nivel administrativ înaintea accederii în L2 Spania, sezonul trecut, numărul lor dublându-se ulterior

Birourile clubului sunt pe același tipar al eficienței, departe de opulența pe care am putea să ne-o imaginăm. Din stradă, un logo mare FC Andorra la etajul 1 al unei clădiri din piatră, modelul arhitectonic dominant în Principat. Ai crede că e mai repede sediul unei agenții turistice pentru iubitorii de aventuri montane. Dar, înăuntru, o echipă de 14 profesioniști, zâmbitori și mai toți sub 50 de ani ca vârstă, coordonează un club din liga a doua spaniolă.

Planuri cincinale

Domnule Nogues, care e background-ul dumneavoastră, cum ați ajuns în 2018 în fruntea clubului FC Andorra?

Am în spate 15 ani de activitate ca jucător de fotbal, în eșaloanele inferioare din fotbalul spaniol. Ulterior, am intrat în zona administrării afacerilor, aveam propriul business. Cele două dimensiuni profesionale s-au unit și, din 2018, de când Gerard s-a implicat la FC Andorra, am pornit pe acest drum.

Cum s-ar putea rezuma viziunea cubului?

Din punct de vedere sportiv am parcurs o creștere fulminantă, e greu să mai întâlnești o astfel de ascensiune în fotbalul de azi. Am putea spune că ne-a depășit așteptările. Noi lucrăm pe termen mediu și lung, cu cicluri de 5 ani. Așadar, după primul ciclu, 2018-2023, iată că am ajuns în Segunda Division. Obiectivul este ca în 2028, peste alți cinci ani, să ne ne consolidăm în Segunda astfel încât să putem fi gata să abordăm promovarea în La Liga!

„Banii au făcut diferența doar la început”

Presupun că va urma și o dezvoltare a infrastructurii, jucați acum pe un stadion de doar 3.300 locuri, Estadi Nacional…

Am avut mai multe planuri pe care le-am luat în considerare în această direcție, finalmente ne dorim un proiect național, împreună cu autoritățile din Andorra, în urma căruia să avem un nou stadion. Suntem în stadiul de a identifica cea mai bună localizare pentru acest viitor stadion. Ne dorim un proiect comun cu autoritățile, pentru că toată lumea va avea de câștigat.

Care ar fi secretul performanței de până acum la FC Andorra?

Am avut un model clar de la început, financiar, sportiv, din toate punctele de vedere. O viziune pe care am reușit să o implementăm. În primele sezoane, firește că investițiile financiare au făcut diferența față de competitoare, dar de la un punct încolo a început să se vadă clar că acest model e cel care ne ajută pe termen lung.

Puteți detalia, vă rog?

Obiectivul nostru nu este nicidecum ca FC Andorra să trăiască din banii patronilor! Am început deja să fim un club sustenabil, independent financiar, cu o strategie eficientă.

Buget de 9 milioane euro și doar 34 de fani la început!

Cum arată situația financiară azi, pentru FC Andorra în Segunda Division, club la jumătatea clasamentului?

Avem un buget de 9 milioane euro. Din acest buget, 65% e reprezentat de drepturile tv. Apoi, 20% aproximativ vine din partea sponsorilor, iar aici vorbim atât de companii private, cât și de autorități. Doar 15% vine din partea patronilor.

Ce relație aveți cu suporterii?

Când am început, în 2018, nu existau fani. Aceasta e realitatea! La primul meci de-atunci am numărat și erau 34 de oameni în tribune. Dacă ne gândim că reprezentau mai mult familiile fotbaliștilor, îți imaginezi… Am ajuns să avem suporterii noștri, au crescut împreună cu echipa și clubul. Ne dorim respect și loialitate, iar numărul lor sunt sigur că va crește tot mai mult cu timpul.

„Ne dorim și jucători andorrezi”

Există o presiune locală vizavi de faptul că FC Andorra nu are jucători andorrezi?

E clar că trebuie să avem, e important pentru noi și ne gândim constant la acest lucru. Îl avem pe Albert Rosas, atacant din naționala Andorrei, dar sezonul acesta e împrumutat la Betis Sevilla B. Ne dorim jucători andorrezi și sunt sigur că vor fi. Dar saltul în Segunda Division a necesitat o adaptare a strategiei la nivel de jucători. Din fericire, nu resimțim o presiune mare pe acest subiect. Dar ne dorim mult, repet.

Există un model, cel puțin în fotbalul românesc: după promovarea în L2, să spune, are loc o remaniere a lotului de jucători, iar cele mai multe achiziții vin din categoria fotbaliștilor care tocmai au retrogradat din L2! Cum ați abordat această etapă la FC Andorra?

Mi se pare cea mai mare greșeală pe care o poți face, acest model! Trebuie să fii foarte sincer cu fotbalul: nu poți rămâne în L2, unde abia ai promovat, decât cu jucători care au nivelul acesta, demonstrat. În plus, nu poți aduce jucători de L1 în vârstă, spunând că aduci experiență, pentru că această categorie de jucători rareori va avea motivația să te ajute să promovezi ca echipă în L1! Cine vine din L1 spre L2 vine doar pe final de carieră, deci motivație spre zero pentru promovare, fie doar din rațiuni financiare, dacă faci o ofertă bună. La FC Andorra căutăm profilul jucătorilor care vor și pot, dar vor, întâi de toate, să atingă obiectivele noastre.

Cum e să lucrezi cu Pique

De la ce punct încolo asocierea cu Gerard Pique începe să fie și problematică, nu doar benefică?

Întotdeauna și în toate ne ajută faptul că Gerard e alături de noi! Pentru cine este el, pentru cine a fost, pentru tot. A construit aici o echipă de profesioniști și ne oferă independență funcțională. Nu îți imagina că se implică zi de zi, are încredere în noi și capacitatea noastră. În perioada 2018-2020 sprijinul Kosmos Holding la nivel de organizare a fost mai accentuat, dar în ultimii 3 ani am devenit un club care funcționează independent, era și normal să fie așa.

Cum este să lucrezi cu Gerard Pique?

E foarte ușor, întotdeauna, să lucrezi cu oamenii inteligenți. Iar Gerard este foarte inteligent. E reconfortant, dar e și o mare provocare, pentru că Gerard este extrem de exigent, are mereu așteptări maxime. Bine, îți dorești să ai astfel de obiective. El este foarte pasionat, impune responsabilitate, dar lasă și o libertate mare celor din jur. Îți prezintă o viziune, o îmbrățișezi, apoi implementarea și deciziile îți aparțin. E un șef bun, serios!

„Putem vedea români la FC Andorra! Îmi place mult Rațiu”

Doar trei antrenori din 2018 până azi la FC Andorra, incluzându-l și pe Eder Sarabia, în funcție. Cum alegeți antrenorii?

Există o filozofie de joc a clubului, iar funcție de aceasta alegem antrenorii și jucătorii. Nu transferăm decât în acord cu filozofia de joc a clubului. Practic, nu aducem jucătorii antrenorului, ci fotbaliștii clubului! Alegem antrenori pe filozofia de joc pe care o putem rezuma drept construcție, joc de pase, fotbal pozitiv, dacă vrei. E viziunea lui Gerard și fotbalul care place și oamenilor, cred eu.

Vom vedea și jucători români la FC Andorra?

Putem vedea, sigur că da! A fost Raul Feher, jucătorul pe care eu l-am adus la FC Andorra, iar acum joacă în prima ligă națională din Andorra. Și poate vor mai fi! Îmi place foarte mult  Andrei Rațiu, spre exemplu. Superliga din România nu e în vizorul nostru direct, pentru că avem o listă de campionate pe care le urmărim pe criteriul adaptării stilului de joc de acolo pe filozofia noastră de joc.

Îmi puteți spune care sunt acestea?

Ne uităm mai ales spre fotbalul olandez, portughez și francez. Olanda și Portugalia înseamnă dinamică, tehnică, construcție, exact cum îți spuneam că e și viziunea noastră. Iar Franța, deși oferă un fotbal puțin mai fizic, e importantă pentru că e mai ușor pentru jucători, din punct de vedere al distanței.

Rămâi pe Prosport pentru informații de ultimă oră, imagini și materiale exclusive din Andorra!

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×