CORESPONDENȚĂ DE LA MIAMI OPEN | Sorana Cîrstea, în rol de analist pentru ProSport: „Am tăiat greșelile neforțate”! FOTO&VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu două serii a câte cinci ghemuri câștigate consecutiv, Sorana Cîrstea egalează cel mai bun rezultat din carieră înregistrat la Miami Open. Trecută de două tururi de calificări și cu patru meciuri câștigate la Miami, Muchova a luat primul ghem cu serviciul avut de Cîrstea ca să se desprindă la 2-0 după ce a anulat două mingi de contra-break ale Soranei.

Sorana Cîrstea, în rol de analist pentru ProSport: „Am tăiat greșelile neforțate”

„Începutul de meci a fost un pic sub așteptări! Karolina a început foarte solid iar eu am făcut multe greșeli” admite Cîrstea care a avut un deficit de zece procente comparativ cu cehoaica la eficacitatea primului serviciu.

„La 2-3 simțeam că sunt în meci, simțeam că joc mai bine, însă greșeam mult mai ușor. Atunci am încercat să îmi iau o mai mare marjă în teren, să atac mingiile care sunt mai scurte” explică Sorana, pentru Prosport, cum a recuperat ca să egaleze la trei, bazată pe un randament dublu la punctele luate cu returul 1.

„Am tăiat ceva din erorile neprovocate și atunci am revenit în joc. De acolo am prins încredere și am reușit să câștig” analizează Sorana cum a înlănțuit patru jocuri ca să preia conducerea și să se impună într-o manșă de debut în care a înregistrat o medie a agresivității (n.red. pressure point rating: 58% – 42%) mai mare cu 16 la sută decât ocupanta locului 55.

Cu cinci jocuri câștigate consecutiv ca să închidă setul de început că să aibă conducerea în debutul celui de-al doilea, Cîrstea scoate în evidență pentru Prosport momentul crucial al partidei când avea set, 3-1 și 30-0, cu doi ași serviți: „Muchova a avut o minge de break pe care am salvat-o cu un as cu serviciul 2, incredibil. Am crezut că a fost out, să fiu sinceră. Am fost ușurată când am văzut că nu s-a strigat nimic de la linie de către arbitru”.

Sorana își egalează cel mai bun rezultat de la Miami Open

Fără a-i facilita cehoaicei câștigarea vreunui punct cu al doilea retur și cu toate mingiile adjudecate cu serviciul 2, Sorana a anulat la 3-1 singura șansă de break de care a beneficiat Muchova ca să ia alte cinci ghemuri consecutive.

„În momentul ăla, cu mingi noi, jocul este mult mai iute. Acolo a fost un punct important al setului pentru că, odată ce am făcut 4-1, deja am simțit-o (n.r. pe Muchova) obosită, am simțit-o că, deja, încerca să facă lovitură câștigătoare/winner din prima sau a doua. Normal, au venit și greșeli multe din partea Karolinei” descifrează Sorana Cîrstea cât de important este în tenis limbajul corporal prin care sesisezi atitudinea adversarei și dedicarea a mai lupta până la ultimul punct.

Exact după zece ani, Sorana izbutește să-și egaleze cel mai tare rezultat la Miami Open după ce în 2013 a bătut-o pe Angelique Kerber (numărul șase mondial la acea dată) înainte să fie eliminată de Jelena Jankovic de la o ediție la care românca a fost cap de serie numărul 28 ca ocupantă a locului 27 WTA.

Daniel Chican / Autor
Jurnalist sportiv cu o experiența de 30 de ani. Membru fondator al primelor televiziuni private din România, Canal 31 (primul canal Tv de sport din România), ProTV și Acasă Tv. Corespondent si trimis special, comentator, reporter și analist expert de tenis la cele mai mari turnee WTA, ATP și ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×