Sofya Zhuk (23 de ani), sportiva din Rusia care s-a stabilit în Miami, SUA, după ce s-a retras din cariera de jucătoare de tenis din cauza accidentărilor, a ajuns să pozeze aproape sexy.
Sportiva care a câștigat din tenis aproape 400.000 de dolari era comparată cu Maria Sharapova pentru frumusețea ei, dar nu a reușit să facă aceeași performanță ca fosta mare jucătoare de tenis din Rusia.
Astfel, după ce s-a retras din cariera de jucătoare profesionistă de tenis, Sofya Zhuk s-a mutat în Statele Unite ale Americii și a devenit o influenceriță de succes pe Instagram, iar fotografiile în care apar aproape goală au devenit virale pe rețelele de socializare.
Sofya Zhuk a fost considerată următoarea Maria Sharapova a tenisului feminin după ce în 2015 a triumfat la juniori la Wimbledon, la simplu, fiind a doua rusoaică din istorie care a bifat această performanță.
În ciuda talentului desăvârșit și a rezultatelor incredibile obținute de timpuriu, Sofya Zhuk a suferit în urma unor probleme cronice la spate și a fost nevoită să abandoneze tenisul de mare performanță.
„Am avut răni grave în ultimii ani și am decis să-i ofer corpului meu câțiva ani de odihnă. De la Wimbledon Junior, spatele meu era atât de rău încât niciun doctor nu a vrut să mă ajute nici măcar”, povestea jucătoare de tenis.
În urmă cu trei ani, Sofya Zhuk a fost implicată într-un scandal uriaș după ce a postat o fotografie topless. Tânăra a fost bombardată cu mesaje pline de ură din partea prietenilor săi virtuali, iar răspunsul ei a venit rapid.
„Am postat o fotografie, și ce? Când public ceva, nu doresc să transmit vreun mesaj. De când am postat acea poză care îmi place, am primit o grămadă de mesaje. În mod normal, nu m-ar deranja aceste comentarii de la fani, dar de data aceasta au fost foarte agresivi. Pur și simplu cred că oamenii nu pot accepta că m-am regăsit în afara tenisului, că pot trăi fericită și fără acest sport, fără a mă scufunda în depresie”, a declarat fosta campioană de la Wimbledon pentru publicația RT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER