Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, îi are din nou la dispoziţie pe trei dintre jucătorii care i-au lipsit în ultima perioadă, din cauza accidentărilor. Astfel, Raul Silva, Juraj Badelj şi Mihai Căpăţână se antrenează la capacitate maximă pentru derby-ul din acest week-end, Universitatea Craiova – CFR Cluj, programat duminică, de la ora 21:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Raul Silva s-a accidentat la partida de acasă cu UTA, Badelj a ieşit de pe teren în debutul jocului de la Ploieşti, în timp ce absenţa lui Căpăţână este de lungă durată, după ce şi-a fracturat două degete de la mână, la un antrenament, la începutul lunii februarie.
În schimb, Bogdan Vătăjelu nu este încă recuperat şi, după ce a ratat acţiunea echipei naţionale, are şanse minime să poată evolua împotriva campioanei. O altă veste proastă este legată de accidentarea lui Gjoko Zajkov. Titular în partida pe care Macedonia de Nord a câştigat-o, scor 2-1, contra Maltei, fundaşul central Gjoko Zajkov s-a accidentat în minutul 90, fiind înlocuit de Kire Ristevski. „Gjoko Zajkov a avut amețeli și a fost dus la spital, sperăm că totul va fi bine”, a spus la finalul partidei cu Malta, selecționerul Macedoniei de Nord, Blagoja Milevski. Zajkov n-a fost pe foaia de joc în amicalul Macedonia de Nord – Insulele Feroe, disputat luni seara.
Probleme resimte şi Ante Roguljic, care ar putea rata şi el meciul cu CFR Cluj, o altă absenţă, de lungă durată, fiind cea a căpitanului Nicuşor Bancu. Acesta se antrenează separat de coechipieri, sub supravegherea preparatorilor fizici, prezenţa sa într-un meci oficial în acest sezon fiind însă exclusă.
În această perioadă, Universitatea Craiova a avut şapte jucători la loturile naţionale, iar la antrenamente, Eugen Neagoe i-a suplinit cu fotbalişti de la echipa-satelit. Vladimir Screciu, Ştefan Baiaram, Jovan Markovic şi Alexandru Işfan s-au aflat la naţionala U21 a României, David Sala, la naţionala U19, Gjoko Zajkov, la naţionala Macedoniei de Nord, iar Basilio Ndong a fost convocat la naţionala Guineei Ecuatoriale. Eugen Neagoe şi-a completat lotul cu jucători de la echipa-satelit, de unde au fost aduşi Jean Baptiste Mendy, Bogdan Barbu, Karlo Tomasek şi Cosmin Stana.
Oficialii Universităţii Craiova speră să fie stadionul plin la derby-ul de duminică, ora 21.00, cu CFR Cluj. Aproximativ 5.000 de bilete se vânduseră până la începutul acestei săptămâni, la care se adaugă cele 4.000 de abonamente, şi se speră ca arena „Ion Oblemenco” să fie ocupată în întregime duminică seara, mai ales că şi vremea va fi bună.
„Nu au trecut nici două luni de când dubla lui Andrei Ivan ne aducea victoria clară împotriva CFR-ului, 2-0 pe Oblemenco în sezonul regulat. Am putut atunci, cu siguranță putem și acum. Dar nici atunci, nici acum, nu putem de unii singuri. E poate cel mai important meci al sezonului și avem nevoie de voi toți în tribune. Avem nevoie de al 12-lea nostru jucător și de cel mai valoros: suporterul Științei care își împinge băieții de la spate, în timp ce pune presiune pe adversar. Să fie spectacol în „Vulcanul” alb-albastru!” este mesajul Universităţii Craiova pentru fanii săi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER