Florin Talpan și-a exprimat public nemulțumirea cu privire la ultima conferință de presă susținută de FCSB, în cadrul căreia Mihai Stoica a numit-o drept Steaua pe echipa finanțată de Gigi Becali.
Florin Talpan a urmărit cea mai recentă conferință de presă organizată de FCSB, în cadrul căreia Mihai Stoica l-a prezentat pe noul antrenor al echipei, Elias Charalambous. În timpul conferinței, managerul general al FCSB a identificat echipa pe care o reprezintă ca fiind Steaua, iar acest aspect l-a scos din sărite pe Florin Talpan.
„Eu nu văd vreodată Steaua sau FCSB, cum i se spune în ultima vreme, fără Pintilii. Indiferent în ce calitate. Că va fi antrenor secund, că va deveni în timp (n.r. – principal), când va obține Licența UEFA Pro, care se obține cel mai greu în țara asta, el va rămâne cu noi”, a spus, printre altele, Mihai Stoica.
De asemenea, în timp ce era prezentat, cipriotul Elias Charalambous a susținut în repetate rânduri că a venit la Steaua.
În urma acestor declarații, Florin Talpan a ținut să îl asigure pe Daniel Oprița, antrenorul CSA Steaua, că nu a fost înlăturat din funcție:
„Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti nu a schimbat antrenorul echipei de fotbal. Daniel OPRIŢA antrenează echipa de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti încă din anul 2019 si are în continuare parte de tot sprijinul clubului si al suporterilor stelişti pentru a-si îndeplini obiectivele cu echipa de fotbal. Potrivit Legii Sportului nr. 69 / 2000, articolul 45, cluburile sportive deţin EXCLUSIVITATEA:
– dreptului de folosință asupra siglei/emblemei proprii – dreptului asupra imaginii de grup sau individuale, statică și în mișcare a sportivilor lor în echipament de concurs și de reprezentare, când participa la competiții în numele respectivei structuri; – drepturilor de reclamă, publicitate și de transmisie radio și televiziune la competițiile pe care le organizează sau la care participă, după caz.
Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti este UNICUL PROPRIETAR legal al numelui si al mărcii “Steaua Bucuresti”. Vă reamintim faptul că, potrivit deciziilor definitive ale instantelor, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti nu a înstrăinat niciodată numele, marca sau palmaresul către alte entităţi sportive sau comerciale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit definitiv, încă din anul 2014, faptul că societatea FC FCSB SA a folosit ilegal si fără niciun drept numele si marca “Steaua Bucuresti”. Ulterior, în anul 2016, Curtea de Apel Bucuresti a interzis societătii comerciale FC FCSB SA orice fel de asociere cu numele “Steaua” sau “Steaua Bucuresti”, fără acordul proprietarului legal al mărcii – Clubul Sportiv al Armatei STEAUA. Decizia Curtii de Apel a rămas definitivă după ce ÎCCJ a respins, în anul 2018, recursul depus de societatea FC FCSB S.A. în acest caz”, a scris Florin Talpan, pe Facebook.
În continuare, Florin Talpan a cerut conducătorilor fotbalului românesc să ia măsuri împotriva celor de la FCSB pentru a nu se crea un precedent:
„În acest context, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti solicită Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal să ia toate măsurile necesare pentru respectarea Legii Sportului si pentru respectarea deciziilor definitive ale instantelor române.
FRF şi LPF ar trebui să intervină de urgentă în acest caz. FRF şi LPF trebuie să oblige angajaţii societăţii FC FCSB SA să renunţe la furtul de identitate si la orice fel de asociere cu numele “Steaua Bucuresti”, atâta timp cât în competiţia organizată de LPF nu există în acest moment absolut niciun club care poartă numele STEAUA BUCUREŞTI”, a mai adăugat Florin Talpan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER