La conferința de presă premergătoare meciului cu Sepsi Sf. Gheorghe, Elias Charalambous a declarat, printre altele, că Gigi Becali i-a transmis că va avea libertate totală în ceea ce privește deciziile importante de la FCSB.
Așa cum era de așteptat, prin prisma modului în care s-a lucrat în trecutul apropiat la echipa roș-albastră, mai mulți oameni de fotbal au privit cu scepticism aceste declarații ale antrenorului cipriot de 42 de ani, care au fost dublate și de noi reacții ale lui Meme Stoica în legătură cu acest subiect.
De exemplu, Marius Lăcătuș a spus că se așteaptă ca Gigi Becali să reacționeze în scurt timp față de aceste declarații ale lui Charalambous. Legenda Stelei a scos în evidență faptul că, în cazul în care finanțatorul vicecampioanei va interveni în alcătuirea primului 11 sau la schimbări, atunci el va și anunțat în mod public acest lucru, așa cum este „tradiția”.
Lăcătuș a apreciat că sunt șanse mari ca Becali să iasă cu declarații publice cu ocazie meciului de la Sf. Gheorghe, fie înainte, fie după partidă, iar atunci se va vedea exact cum stau lucrurile la FCSB în acest mandat al lui Elias Charalambous.
Eu aștept să văd reacția din partea cealaltă (n.r. a lui Gigi Becali). Ori înaintea meciului de mâine, ori după meci. Dacă va face lucrul ăsta, fii sigur că îl și spune. Va trebui să-l pună puțin la punct”, a spus Marius Lăcătuș, potrivit digisport.ro.
Pe de altă parte, Ilie Dumitrescu, un alt mare fotbalist al Stelei, a decis să aibă încredere în scenariul prezentat de Elias Charalambous:
L-am văzut decis, cu strategie, știe mentalitatea clubului. Stai să vedem. Eu îl cred pe Charalambous”, a spus și el, conform sursei citate.
Elias Charalambous a ținut să sublinieze că a avut o scurtă întrevedere cu Gigi Becali, iar patronul clubului l-a asigurat că nu va interveni în deciziile luate de el la echipă.
„L-am întâlnit pe domnul Becali o dată, timp de 10 minute. Asta a fost tot. Nu m-a sunat. Nu a venit la antrenament. El lasă antrenorul să-și facă treaba. Am cunoscut o persoană foarte bună și sunt recunoscător pentru asta.
Este un nume mare în România, ajută mulți oameni. Nu are rost să vorbim despre acest lucru, ci despre fotbal. Ce mi-a zis domnul Becali? Că este fericit să mă aibă în club, să îmi fac treaba și mi-a urat să câștig campionatul. Asta trebuie să facem. Ar fi foarte fericit dacă am câștiga campionatul.
A fost primul lucru pe care l-am lămurit cu clubul. Trebuie să am toată responsabilitatea și să iau toate deciziile. Dacă nu s-ar fi putut, nu aș fi fost aici și nu v-aș fi vorbit din această poziție. Vreau să fie clar din prima zi că îmi doresc să vorbesc despre fotbal, nu despre altceva”, a spus fostul internațional cipriot la conferința de presă de duminică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER