Gigi Becali (64 de ani) și-a pregătit strategia pentru lupta la titlu după ce FCSB a câștigat 4 puncte din primele două etape din play-off-ul Superligii.
Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că obiectivul echipei conduse de Elias Charalambous pentru acest moment este locul trei, deoarece trebuie să își asigure un loc de cupele europene, iar apoi o să își facă un nou plan pentru lupta la titlu.
„Vorbeam cu Meme, el voia să câștige Craiova, cu CFR, eu am zis că vreau egal. La ora asta, Craiova eu cred că e mai valoroasă decât CFR. Eu așa cred. Și atunci nu că mă bat cu Craiova, tot cu CFR mă bat, dar vreau să consolidez locul 3.
Ținta e sută la sută campionatul, dar consolidăm locul 3 acum, să îl consolidăm ca să fim siguri de cupele europene. După care, vedem care e treaba, să îl consolidăm pe 2, după aia să îl consolidăm pe 1 și apoi să rămânem acolo”, a spus Gigi Becali.
Latifundiarul din Pipera a vorbit și despre CFR Cluj, echipa condusă de Dan Petrescu care a luat doar două puncte în cele două etape jucate în play-off-ul Superligii, iar acesta este de părere că ardelenii nu sunt la fel de puternici precum în sezoanele precedente și a explicat de ce.
„(n.r. despre CFR) Nu mai e echipa aia, adică e acolo. Nu mai e echipa aia puternică, ei dădeau gol, nu mai luau. Acum, au dat gol, au luat după 3 minute. Nu mai e echipa aia puternică. Sunt jucători care au o maturitate, dar nu mai e echipa aia puternică, primește gol. Și nu numai că primește gol, nu mai ține adversarul departe, e înghesuită de adversar.
Că ei, și când nu jucau, se apărau la jumatea terenului, nu se apărau în 16 metri, acum se apară în 16 metri. Când te aperi în 16 metri, poți să iei și gol, cum au luat, nu?”, a spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER