Cristi Balaj, președintele echipei CFR Cluj, a prefațat meciul cu FCSB și a vorbit despre starea gazonului, dar și despre accesul spectatorilor în stadion.
Meciul dintre CFR Cluj și FCSB se va disputa duminică, 9 aprilie, de la ora 21:00, în cadrul etapei a treia a play-off-ului din Superliga, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.
Înaintea acestei partide, Cristi Balaj a anunțat că echipa din Gruia a făcut eforturi pentru a îmbunătăți starea suprafeței de joc.
„Terenul se prezintă mai bine decât ultima dată, pentru că atunci au fost temperaturi foarte, foarte scăzute. A fost și atunci bun terenul în condițiile date. Va fi un teren bun, doar că vorbim de un gazon care vine după o iarnă grea. Încă nu am avut soare așa cum ne-am fi dorit.
A fost făcută supraînsămânțare, s-au dat toate vitaminele necesare, dar noi am avut ninsoare până de curând. De abia de azi începem să vedem soarele la Cluj”, a spus Cristi Balaj, la Digi Sport.
În ceea ce privește spectacolul din tribune, Cristi Balaj se așteaptă la un stadion plin duminică seară.
„Noi suntem un club care oferă posibilitatea tuturor celor care iubesc fotbalul, și în special suporterilor noștri, să fie prezenți la stadion. Noi nu împiedicăm să vină un suporter al lui U Cluj, așa cum am și demonstrat, sau al lui Dinamo, al Rapidului sau al celor de la FCSB azi.
Nu împiedicăm accesul nimănui. Suporterii au șanse să achiziționeze bilete. Avem o limitare de scaune, de locuri, pentru că stadionul nu este foarte mare. Important e că stadionul va fi plin”, a mai spus Cristi Balaj.
Înaintea acestei partide, CFR Cluj ocupă locul secund în clasamentul din Superliga, cu 34 de puncte, la cinci puncte în spatele liderului Farul Constanța. De cealaltă parte, FCSB este pe locul 3, cu 33 de puncte.
În sezonul regulat, ambele echipe și-au câștigat meciurile din deplasare, la limită. CFR Cluj a învins-o pe FCSB pe Arena Națională, în tur, scor 1-0, iar în retur roș-albaștrii au câștigat la același scor partida din Gruia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER