Conflictul dintre Alex Baena (Villarreal) și Federico Valverde (Real Madrid) a ajuns la cote maxime, după ce starul grupării de pe Santiago Bernabeu l-a bătut.
Alex Baena și Federico Valverde au fost implicați într-un conflict de proporții, iar fotbalistul grupării de pe Santiano Bernabeu și-a lovit adversarul în față după meciul jucat de Villarreal cu Real Madrid.
După incidentul care a avut loc la finalul meciului jucat de Villarreal cu Real Madrid, Alex Baena a dezvăluit că a ajuns să fie amenințat cu moartea, iar acest lucru l-a făcut să sesizeze poliția.
„Sâmbăta trecută am fost agresat de un coleg de breaslă după ce s-a încheiat meciul cu Real Madrid”, a declarat Alex Baena, fără să dezvăluie numele fotbalistului care l-a lovit.
„După ce s-a întâmplat, au ieşit la iveală câteva comentarii, probabil făcute de anturajul său, care spuneau că am dorit răul familiei lui. De atunci, şi nu se putea altfel, nu s-a publicat nicio dovadă care să susţină faptele care mi-au fost atribuite. Au profitat de o nenorocire pentru a justifica atacul şi există minciuni care dor mai mult decât loviturile de pumn.
Prejudiciul cauzat familiei mele este ireparabil şi nejustificat, există ameninţări, insulte şi chiar mesaje private prin care se vrea moartea familiei mele. Ieri am sesizat poliţia, vom lăsa justiţia să-şi urmeze cursul”, a continuat Alex Baena.
Se pare că Federico Valverde, mijlocașul lui Real Madrid, a ajuns să îl lovească pe Alex Baena în parcarea stadionului „Santiago Bernabeu”, după ce jucătorul lui Villarreal i-ar fi strigat la fiecare contact direct: „Plângi acum, că fiul tău nu se va naște!”, acesta făcând aluzie la faptul că soția lui Valverde, Mina, are probleme cu cea de-a doua sarcină și la începutul lui 2023 a fost aproape să piardă copilul.
După incidentul care a avut loc la finalul meciului jucat de Real Madrid cu Villarreal, Federico Valverde riscă o suspendare între 4 și 12 meciuri, însă aceasta ar putea să fie aplicată în sezonul următor deoarece ancheta va dura o bună perioadă.
Meciul dintre Real Madrid și Villarreal de pe stadionul „Santiago Bernabeu” a fost câștigat de oaspeți cu scorul de 3-2. După acest rezultat, Real a rămas cu 59 de puncte și se află pe locul doi în clasamentul din La Liga, la 13 puncte în spatele Barcelonei, iar Villarreal este pe cinci, cu 47 de puncte, la patru în spatele lui Real Sociedad și la trei în fața lui Real Betis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER