Mihai Stoichiță a venit cu ideea care va revoluționa fotbalul românesc: Campionatul Pușcăriilor! „Ce dacă a fost pușcăriaș? A greșit, a plătit, trebuie reintregrat”

Mihai Stoichiță a venit cu ideea care va revoluționa fotbalul românesc: Campionatul Pușcăriilor! „Ce dacă a fost pușcăriaș? A greșit, a plătit, trebuie reintregrat”
  • Publicat:

Mihai Stoichiță a venit cu ideea care va revoluționa cu siguranță fotbalul românesc: directorul tehnic al Federației Române de Fotbal vrea să înființeze Campionatul Pușcăriilor.

Mihai Stoichiță vrea să înființeze Campionatul Pușcăriilor

Tehnicianul în vârstă de 68 de ani susține că a fost inspirat de situația lui Dani Alves, fostul fundaș al celor de la FC Barcelona, aflat acum după gratii, fiind implicat în Trofeul Penitenciarelor din Spania, competiție care a ajuns la cel de-al 11-lea sezon.

Stoichiță va propune la Federație Română de Fotbal această idee și consideră că este una ideală pentru a-i ajuta pe cei privați de libertate să se reabiliteze și să se reintegreze în societate.

„Mi-ai dat o idee acum. Chiar o să le propun la federație. De ce nu? Sunt oameni pedepsiți de societate pentru anumite culpe, dar care trebuie reintegrați în societate după aia. Organizarea unei cupe a penitenciarelor, asta este ideea care mi-a venit.

Pentru că tot spunem că fotbalul elimină xenofobia, rasismul… să elimine și acest resentiment pe care lumea îl are după ce un om este eliberat. față de el. Toată lumea zice că a fost pușcăriaș. Ce dacă a fost pușcăriaș. A greșit, a plătit, trebuie reintegrat.

Așa văd lucrurile, o să mă uit și eu cu această competiție din Spania. Reintegrarea oamenilor în societate este foarte importantă. Ies oameni din pușcărie la 25 de ani. Ce faci cu ei?”, a spus Mihai Stoichiță, conform Fanatik.

Dani Alves s-a apucat de afaceri în pușcărie

Dani Alves se află într-o închisoare din Spania de la finalul lunii ianuarie, după ce a fost acuzat că a agresat sexual o femeie în toaleta unui club din Barcelona. Pentru că magistrații i-au respins cererea de eliberare condiționată, fotbalistul încearcă să-și facă viața mai bună la închisoare.

Conform calciomercato.com, gardienii au remarcat faptul că numărul de tricouri ale Barcelonei introduse în penitenciar a crescut considerabil în ultima perioadă.

Se speculează că Dani Alves le semnează, iar mai apoi acestea sunt puse spre vânzare. În plus, Alves ar fi găsit o cale de a circula liber prin anumite zone ale închisorii, pentru a-și efectua ‘servicii sociale utile’.

Fotbalistul ar fi ajutat de o persoană care se ocupă să strângă tricourile aduse din afara închisorii, pe care îi le duce lui Dani, ulterior acesta le semnează, fie pentru o anumită sumă de bani, sau în schimbul țigărilor sau a altor bunuri.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×