În Săptămâna Mare, în așteptarea Paștilor, să iertăm. Dar de ce să uităm? Mai ales când amintirile ne sunt apă vie pentru deșertul clipei de-acum. Și să fim mai buni. Să fim! Dar asta nu ne ajută să nu fim triști. Steaua versus Dinamo e azi diagnosticul proaspăt al unei cicatrici pe care ani buni am crescut-o indiferenți și mândri că-i urmă de sărut din tinerețe.
Acum, pe când sezoanele ar trebui să se ascută, mai dureros ca vreodată e CSA Steaua versus Dinamo, mai încărcat de paradox și fiere decât la primul lor bal cu decor de mucava în Liga 2. Pentru că aici avem împlinirea neînțelesului!
O echipă care a dominat sportiv campionatul și spune că vrea să promoveze, dar nu poate și nimeni nu înțelege de ce nu face totuși ceva concret să schimbe situația. Și o echipă care s-a apropiat de moarte de atâtea ori încât, ca în basmele copilăriei, tocmai din asta parcă s-a întărit și a început să respire cu ochii deschiși spre un continent incredibil acum câteva luni.
Unite de roșu și o rază fermă a ilogicii din care CSA învață, invers, bezna, iar Dinamo cumpără cu nerenunțarea suporterilor bucăți de zi. Și, culmea, CSA Steaua de mâine ai crede mai lesne că poate ajunge Dinamo dintr-un ieri cu frisoane.
Foștii mari jucători, suporterii cu brand, oamenii de afaceri și militarii se strâng să discute viitorul roș-albastru. La Dinamo au venit câțiva din afara haitei și-au început să lege iluziile înspre steagul peluzei. Undeva e un misterios, dacă nu penibil cerc al neputinței, altundeva e un semn de prag cu așteptările incluse: se deschide ușa sau se-nchide iar?
Meciul aceste ce vine se joacă în Liga 2 din noi. Avem o națională de eșalon secund a cluburilor de unde ne vin majoritatea stranierilor. Visăm grupele competiției europene de rang doi. Suntem un fotbal de mâna a doua oricât optimism am pompa în cozonac și pască.
Ca să acoperim tristețea cu o eșarfă de ambiguitate, hai să băgăm capul câteva secunde și-n poezia istoriei recente de la Steaua. Dacă din februarie 2003 am avea FCSB, atunci ultimul Steaua versus Dinamo de când nu visa nimeni Liga 2 vine din noiembrie 2002, meci de Cupa României.
Au câștigat ”câinii” cu 3-0. Au marcat Florentin Petre, ultima oară antrenor la Ceahlăul în L3. Flavius Stoican, prins în evitarea retrogradării cu Botoșaniul. Și Vlad Munteanu, manager bun și cu un potențial de care fotbalul nostru are mare nevoie, astăzi forțat de situație să iasă din proiectele lui de director sportiv FRF, unul care chiar mișcă fotbalul, fără confetti și fanfară, ca să reacționeze la negura publică din jurul loturilor de juniori.
Mai erau la Dinamo în 2002 și Kiriță, Mitea sau Tâlvan, ultimul parcă profesor de sport acum, din ce am auzit. Ori Tamaș, încă în activitate. De la Steaua lui Pițurcă vin Aliuță, Florentin Dumitru și Claudiu Răducanu, fiecare cu drumuri șerpuite după gazon. Ghionea, Falemi și Panc, Trică, Paraschiv și Rădoi. Cam fotbaliști, nu?
A, și Ogăraru. Și Oprița! Piese ale unui club care azi macină oase de inorog ca să producă făină pentru pâinea zmeilor.
”Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim / Ce-am sfărâmat aseară cu…” Cine poate să completeze corect parafraza la Radu Stanca? Ce anume (sigur a noastră!) a făcut să suspine strâmb CSA Steaua – Dinamo ca titlu de rană doar prin inima peluzelor? E greu, e imposibil? Și nici măcar n-am întrebat dacă e vorba de Steaua – Dinamo cu adevărat!
Cum am avea nevoie de o selecționată a play-off-ului din Superliga astfel încât să putem conta cu adevărat în grupele Europa League, ne întoarcem românește la amărăciune. La liga doi din noi. Căci n-ai la un loc asprimea eficientă de la CFR, dar fără blazare, zvâcul de uneori al Craiovei fără indolență și plafonare, talentul și exuberanța FCSB fără haos, spiritul Giuleștiului plus inspirația lui Mutu fără lipsa de resurse fotbalistice consistente. Și nici pe Hagi antrenor la această selecționată de play-off pe care nu o avem… nu îl avem! Cu puștii și reinventații lui, cu jocul lui frumos. Dar și cu experiență europeană să fie!
Și-atunci… miros de cozonac și CSA Steaua versus Dinamo. Privind înapoi, fără mânie, ci cu empatie… pascală, numai Talpan și suporter la Dinamo să nu fi fost în ultimul an și ceva.
Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER