Vineri, formația lui Flavius Stoican revine pe Arena „Francisc Neuman”, în a patra etapă a play-out-ului. „Ne aflăm în fața unui meci destul de important, poate cel mai important din acest sezon, în fața echipei din Botoșani și sperăm să câștigăm în fața unui stadion cât mai plin. Această victorie ne-ar putea desprinde de acea zonă periculoasă a clasamentului și am putea cumva relansa tot în acest sezon. Nu știu să spun dacă acela a fost cel mai bun meci al meu în Superligă, se ocupă specialiștii de așa ceva. Am simțit că am fost peste adversar, dar nu știu dacă a fost cel mai bun meci. Evident, ar fi de preferat să marcăm încă de la începutul meciului, pentru că atunci adversarii încă nu sunt obișnuiți cu starea gazonului sau cu atmosfera. Atunci e momentul oportun pentru noi să înscriem. Dar, mai cred că și o atitudine asemănătoare cu cea de la meciul cu FCSB ne-ar ajuta foarte mult” a declarat Pop.
În februarie, tânărul utist i-a pus mari probleme fundașului dreapta Ayrton Mboko, care ar putea fi din nou titular, odată cu accidentarea suferită etapa trecută de Gabriel Mutombo. „Nu știu dacă am un ascendent asupra lui, eu doar mi-am văzut de joc. Am încercat să joc cât mai bine și orice adversar voi avea, evident, dacă voi fi titular sau nu, voi încerca să-l depășesc” a adăugat arădeanul.
Pop a devenit titular la UTA după accidentările suferite de Damian Isac și Raul Șteau și a strâns foarte multe minute pentru un fotbalist de vârsta sa. Din decembrie încoace, mijlocașul de 17 de ani a jucat minim 75 de minute în toate partidele de campionat, plus o repriză în duelul din Cupă cu FC U Craiova.
„Am fost puțin obosit, dar mi-am revenit, am avut parte de o refacere bună în această săptămână. Mereu mi-am dorit să joc, cu o mică excepție. Am vorbit cu domnul Balint înainte de meciul cu FCU Craiova din Cupă și i-am spus că acuz o stare de oboseală. Într-adevăr, se poate spune că am profitat și de accidentările lui Isac sau Şteau și am jucat. Am jucat ceea ve știu, am încercat să fac ceea ce trebuie în momentul în care trebuie. Nu știu dacă sunt supărați cei doi, probabil că sunt puțin, atât ei cât și colegii mei de generație. Dar, până la urmă, despre asta este vorba în acest sport, despre concurență”
Pop poate juca pe mai multe posturi, dar locul său favorit în echipă rămâne, în continuare, banda dreaptă. „Randamentul e mai bun în stânga, dar eu prefer în dreapta. Însă, atâta timp cât nu eu iau decizia, ci antrenorul, eu mă conformez și încerc să dau tot ce am mai bun pe fiecare parte”, mai susține tânărul fotbalist al „roș-albilor”.
Odată cu explozia sa din acest sezon, au apărut inevitabil și zvonurile despre un posibil transfer al lui Pop. Universitatea Craiova sau FCSB au intrat pe fir, însă utistul este concentrat pe ce are de făcut la Arad, unde va mai rămâne cel puțin până în vara anului viitor. „Nu am primit absolut niciun semnal în legătură cu vreo echipă interesată de mine, momentan sunt jucătorul UTA-ei și dau totul pentru acest club. În momentul de față mă bucur cât pot de mult de acest sport minunat. Nu se pune problema să plec din Arad înainte să termin liceul, sub nicio formă”, a adăugat Pop, elev în clasa a 11-a (profilul matematică-informatică) la Liceul Moise Nicoară din Arad și nelipsit de la cursuri, uneori chiar și în detrimentul antrenamentelor.
În această vară, România va găzdui Campionatul European U21, iar evoluțiile bune din Superligă l-ar putea recomanda pe Pop pentru o prezență în lotul lui Emil Săndoi. Un alt argument în acest sens ar fi faptul că din staff va face parte și Daniel Pancu, tehnician cu care utistul a colaborat la naționala U20: „Ar fi o bucurie pentru mine să merg la turneul final, însă în acest moment am o treabă mult mai importantă aici la UTA. Nu am fost sunat, nu m-a contactat nimeni de la națională, dar e timp după ce ne atingem obiectivul cu UTA”, a încheiat Rareș Pop.
Arădeanul se află pe locul 4 într-un top al celor mai tineri marcatori din acest sezon al Superligii, după trei fotbaliști ai Farului: Enes Sali, Andrei Borza și Adrian Mazilu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER