La scurt timp după ce a izbucnit războiul, fotbaliștii și antrenorii români au părăsit, după momente de groază și călătorii cu peripeții, Ucraina. Mircea Lucescu este singurul care s-a întors. Alături de „Il Luce”, peste Nistru, se află și Beata Ambruș, tânara pentru care, când vine vorba de fotbal, nu există nu se poate. În ciuda conflictului, fără frică, „Bea” a ales să joace fotbal în Ucraina.
„Ce compromisuri ai făcut pentru a juca fotbal”. Întrebarea reporterului o surprinde pe Beata Ambruș. Tânăra este componentă, de la 16 ani, în Echipa Națională a României. Acum are 24. Zâmbește larg și, timidă, ezită. „Ce compromisuri…?”. Fata cu părul strâns în coadă pare că își filtrează gândurile. „Pur și simplu nu mă gândesc că ar fi compromisuri, până la urmă am ales să fac ceea ce îmi place, nu consider că sunt compromisuri”.
La 9 ani, Bea” a plecat de acasă. A mers să joace fotbal la Târgu Mureș, la 80 km distanță, s-a mutat cu școala și s-a despărțit de prietenii de joacă din satul natal și de colegii din clasele primare.
A fost decizia părinților. „Sincer, nu eu am fost cu ideea. Părinții mei, pur și simplu, m-au trimis. N-am avut de ales… nu că n-am avut de ales, dar am fost propusă la echipa de fotbal din Târgu Mureș, am terminat clasa a IV-a, a fost vara și tatăl meu m-a dus la un antrenament. Antrenorul a spus că, din clasa a V-a, trebuie să vin la școală acolo, iar eu am zis că nu vreau, eram departe de casă, de prieteni, aveam 9 ani, ce știam eu atunci? Nu a fost o obligație, dar am primit răspunsul de părinții mei: dacă nu mergi, toată vacanța de vară o petreci în casă! La vremea respectivă am simțit-o ca o pedeapsă, dar sunt mulțumită de abordarea lor. Mi-am creat o carieră, am văzut ce mulți nu văd, am avut experiențe foarte plăcute”.
Părinții au ales. Apoi a venit rândul destinului. Tânăra fotbalistă s-a accidentat grav și a urmat o luptă cruntă pentru a reveni pe teren. Cu kilogramele și recuperarea. „Am avut o perioadă mai dificilă, o accidentare care m-a ținut în afara terenului aproape doi ani. A fost o revenire mai lentă, am pus pe mine și, la un moment dat, m-am hotărât: Așa nu se mai poate! Dacă vreau să practic acest sport trebuie să schimb ceva. Decizia nu a fost greu de luat, dar a fost dificil de menținut. Am reușit. Am avut parte de recuperare dificilă, lungă, două operații la genunchi, ligamentele, am scăpat de 18 kilograme”.
Astăzi, când fotbaliștii români au plecat, pe rând, din Ucraina, după ce Rusia a declanșat războiul, „Bea” a rămas în țara vecină, fără să-i fie teamă. Totul pentru a-și duce visul mai departe. Este o altă formă de compromis, însă ea are aceeași abordare. Un alt zâmbet larg parează întrebarea: „Nu mi-a fost frică! Am avut, la început, rețineri, când nu știam despre ce e vorba. Din momentul în care am ajuns acolo și am văzut situația, mi-am dat seama că, în zonă, lucrurile sunt sub control, nu am mai avut emoții. Familia a avut rețineri, ei și-au făcut griji în primele săptămâni, eram în contact zi de zi și m-au simțit că sunt ok, în siguranță, au acceptat și au încredere în decizia mea”. Era momentul ca părinții să accepte decizia fiicei.
A jucat pentru Vorskla Poltava și a făcut-o în Champions League, acum este legitimată la FC Kolos Kovalikva, echipa unei comunități rurale de 1.500 de locuitori. Kovalikva este situat la 70 de km sud-vest de capitala Ucrainei, Kiev. „E o zonă liniștită, la aproximativ o oră de Kiev, nu am avut parte de incidente, când mergem în deplasări se văd urme de bombardamente. Sunt alarme, ziua, noaptea, iar în momentul respectiv, în mod normal, ar trebui să mergem sub pământ. Chiar săptămâna trecută a fost, aproape toată noaptea, alarmă, au căzut mai multe bombe și drone în Kiev, două au explodat în zonă rezidențială. Fiind la mulți kilometri nu am auzit nimic din explozia respectivă. Nu e panică, oamenii sunt liniștiți, îmi dau încredere, încearcă să treacă de fiecare zi cu greutățile care sunt, financiare, cu energia electrică. Din punctul ăsta de vedere am simțit și eu. Fiind iarnă nu prea am avut căldură, apă caldă, electricitate, să pot să îmi încarc telefonul. Aproape toate echipele care erau din zona de conflict și-au mutat baza la Kiev sau în jurul orașului. Din iarnă, cum e Vorskla, a revenit la Poltava, Krivbas la fel (n.r. Krivoi Rog). Am o colegă din Mariupol, familia ei s-a mutat în Kiev, a fost foarte grav în zona respectivă, acum lumea revine acasă, oamenii s-au obișnuit cu tot ce se întâmplă, ei spun că asta e viața, merge înainte. Cu riscuri mai mari sau mai mici, acceptă, își continuă viața”, povestește Beata experiența sa în Ucraina. Pare rutinată de ritmicitatea întrebărilor despre război, despre curajul ei de a rămâne dincolo de Nistru. „La început, la fiecare acțiune, ăsta era subiectul, cum e în Ucraina, vin bombe, nu vin bombe, te ascunzi, nu te ascunzi, când te întorci? M-am obișnuit!”
În Ucraina, toate meciurile sunt televizate, după fiecare partidă este făcut un scurt rezumat, sunt luate interviuri antrenorilor și jucătoaelor, e mult mai bine organizat decât ce se întâmplă în România. Avem condițiile băieților, președintele nostru ține foarte mult la echipa feminină, ne sprijină și ne susține” – Beata Ambruș – Echipa Naționala a României / Kolos Kovalikva
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER