Radu Drăgușin a marcat al patrulea gol pentru Genoa în Serie B și a fost declarat omul meciului în disputa pe care echipa sa a câștigat-o cu 2-0 în fața celor de la Perugia. După joc, cel poreclit „Dragonul” le-a dezvăluit italienilor arma sa secretă.
Sâmbătă, 15 aprilie, Radu Drăgușin a înscris în duelul Genoa – Perugia 2-0 și i-a permis echipei sale să facă încă un pas important în lupta către promovarea din Serie B. În minutul 69 al partidei, Jagiello a centrat din partea dreaptă a terenului, din corner, iar Radu Drăgușin a finalizat cu o lovitură splendidă de cap, marcă înregistrată deja pentru tânărul fundaș român, care se dovedește a fi o adevărată sperietoare pentru defensivele adverse la fazele fixe.
A fost al patrulea gol pe care Drăgușin l-a marcat în actuala stagiune, într-un total de 35 de meciuri. Chestionat la finalul meciului despre rețeta succesului atunci când vine vorba despre jocul său aerian, românul a transmis că părul este secretul.
„Spun mereu că puterea mea vine de la părul meu. Dincolo de asta sunt fazele fixe exersate la antrenamente, care dau rezultate. Dacă am un obiectiv stagional ca număr marcat de goluri? Unicul obiectiv pe care mi-l impun e de a ajuta echipa să câștige întotdeauna”, a declarat Radu Drăgușin, potrivit Il Secolo XIX.
Radu Drăgușin a fost omul meciului în disputa cu Perugia, fiind notat cu cel mai bun calificativ de pe teren. Genoa s-a desprins pe locul secund din Serie B, cu 63 de puncte. În spatele echipei lui Drăgușin se află Bari, la 6 puncte distanță. Totodată, Genoa s-a apropiat din nou și de liderul Frosinone, care conduce clasamentul cu 67 de puncte.
După victoria cu Perugia, jurnaliștii de la publicația locală Il Secolo XIX i-au dedicat un material amplu lui Radu Drăgușin.
„Genoa, Dragonul nu se oprește niciodată: „Importantă este echipa”.”, a titrat sursa citată.
În continuare, ziariștii au vorbit despre ascensiunea impresionantă pe care a avut-o Drăgușin în acest sezon:
„O mare performanță pentru un fotbalist privit cu scepticism de suporteri, având în vedere trecutul său la Sampdoria și unele declarații ale agentului său, dar care și-a câștigat stima și aplauzele prin evoluțiile sale, într-atât încât orice intervenție e acompaniată de un murmure de satisfacție. În meciul cu Perugia și-a cimentat un nou rol, lider al defensivei, în centru, în locul suspendatului Vogliacco.
Drăgușin a făcut și pasul de la naționala U21 la cea de seniori și a confirmat că Genoa a fost o alegere foarte potrivită în vară”, se mai arată pe Il Secolo XIX.
35 de meciuri a jucat Radu Drăgușin în acest sezon, în tricoul lui Genoa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER