Dani Alves (39 de ani), fost jucător al Barcelonei, a fost arestat la finalul lui ianuarie, după ce o tânără l-a acuzat că ar fi violat-o pe 30 decembrie 2022, într-un club din Spania. Fotbalistul brazilian a fost audiat din nou, după ce a cerut să dea o declarație în fața magistraților!
Dani Alves se află după gratii din data de 20 ianuarie. În urmă cu două zile, el s-a prezentat iar în faţa magistraţilor. Dacă până acum a negat orice relaţie sexuală cu tânăra care îl acuză de viol, el a recunoscut că a întreținut relații intime cu tânăra, dar totul a fost o relaţie „consensuală”.
În plus, fotbalistul a admis că nu a vrut să-și pună în pericol mariajul cu Joana Sanz. În cele din urmă, Joana a aflat că a fost înșelată și a decis să divorțeze de acesta. Dacă va fi găsit vinovat, Dani Alves riscă să-și petreacă următorii 12 ani la închisoare, notează Marca.
Atunci când a fost reținut de autoritățile din Barcelona, Alves a mărturisit că nu o cunoaște pe cea care l-a acuzat, apoi a spus că s-a întâlnit întâmplător cu ea în toaleta clubului din Spania și că nu s-a întâmplat nimic între ei.
Ulterior, fotbalistul a avut a treia versiune, după ce judecătoarea care se ocupă de cazul lui i-a prezentat rezultatele probelor biologice. Acestea au arătat că tânăra a întreținut relații sexuale cu Dani Alves. Acum, avocaţii fotbalistului pregătesc un nou recurs, pentru a încerca să obţină eliberarea sa.
Joana Sanz a decis să divorțeze de Dani Alves, însă a fost pusă la zid pentru că a luat această hotărâre drastică, ținând cont că fotbalistul se află după gratii. Modelul a povestit că Dani Alves a înșelat-o în momentele în care mama ei era pe moarte.
„Pentru toate momentele petrecute împreună… nu era momentul potrivit pentru a renunța la el! Îți înțeleg durerea și faptul că nu accepți trădarea, dar nu cred că era locul și momentul potrivit.”, a fost mesajul unui internaut pentru Joana.
„Nu toată lumea vede cu ochi buni decizia luată de Joana Sanz. Ea spune însă că fotbalistul nu merită să fie iertat, pentru că a înșelat-o când mama ei era pe moarte, fără să se gândească la durerea și suferința ei. El și-a pierdut locul și manierele înșelându-mă cât timp mama era pe moarte”, a conchis modelul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER