La finalul meciului Sepsi Sf. Gheorghe – Universitatea Craiova 1-2, din etapa a cincea a play-off-ului Superligii, Cristiano Bergodi s-a arătat foarte deranjat la flash-interviu, în momentul în care a fost întrebat dacă o eventuală calificare a echipei sale într-o nouă finală de Cupa României ar salva acest sezon.
Antrenorul italian a spus că nu crede că acest sezon trebuie să fie salvat, întrucât el consideră că este un sezon bun, în care Sepsi a fost aproape de grupele Conference League, a ajuns în play-off în Superliga și a ajuns din nou într-o semifinală de Cupa României, pentru al doilea an consecutiv.
„Noi am avut o situație acolo, când a șutat Matei. După, ei, mi se pare nimic. A doua repriză, am luat gol, nu am reușit acolo să degajăm mingea. După, normal, pe contraatac au avut șansa de a da gol, după, s-au retras. La 1-0 am avut ocazie, cu Marius Ștefănescu, după, ocazia cu Păun, am creat ceva în a doua repriză, prima repriză echilibrată. Prea târziu am dat gol. Nu se întâmplă nimic, jucătorii au făcut acest meci, mergem înainte, un meci important cu CFR și gata.
Noi, când jucăm cu această mare presiune, nu e un obiectiv clar, nu e ușor să joci așa. Dar băieții, 5 meciuri, chiar dacă am pierdut 4, am jucat bine, eu sunt nemulțumit doar de meciul cu CFR. Și azi am avut ocazii, normal că trebuie să dai și gol. Mergem înainte, nu facem o tragedie, avem un meci foarte, foarte important.
Ce lucruri negative? Sepsi, că a ajuns în play-off și că a făcut încă o semifinală de Cupa României pentru al doilea an la rând? Chiar dacă nu mergem în finală, am făcut încă o semifinală, doi ani la rând. Parcă e un sezon, nu știu… Un sezon ratat. E un sezon bun. Am eliminat Olimpija Ljubljana care acum câștigă la pas campionatul. După am pierdut cu Djurgarden, care a ajuns în optimi în Conference. După, am intrat în play-off. E un sezon bun, dacă ajungem (n.r. în finala Cupei României) bine, dacă nu ajungem asta e”, a spus Cristiano Bergodi după Sepsi Sf. Gheorghe – Universitatea Craiova 1-2.
Marius Ștefănescu a marcat golul echipei din Sf. Gheorghe în prelungirile meciului, iar la final a apreciat că echipa sa a reușit să se prezinte destul de bine în fața Universității Craiova.
Ne doream să câștigăm și astă-seară, nu avea nicio treabă meciul de Cupă cu CFR. Cred că, dacă inscriam primii, altfel ar fi fost rezultatul. Cred că în prima repriză, am avut eu o fază, dacă reușeam să înscriu, altfel era meciul. Noi am încercat, dar golul a venit prea târziu. Supărați, la înfrângere nu poți să fii bucuros, dar cred că am reușit să facem un meci bun, în acest play-off am demonstrat că merităm. În play-off sunt echipe valoroase și felicitări lor. Sperăm miercuri să fie stadionul plin și să ne conducă spre o nouă finală”, a declarat și Marius Ștefănescu, la flash-interviul de după meci.
Ne doream să câștigăm și astă-seară, nu avea nicio treabă meciul de Cupă cu CFR. Cred că, dacă inscriam primii, altfel ar fi fost rezultatul. Cred că în prima repriză, am avut eu o fază, dacă reușeam să înscriu, altfel era meciul.
Noi am încercat, dar golul a venit prea târziu. Supărați, la înfrângere nu poți să fii bucuros, dar cred că am reușit să facem un meci bun, în acest play-off am demonstrat că merităm. În play-off sunt echipe valoroase și felicitări lor. Sperăm miercuri să fie stadionul plin și să ne conducă spre o nouă finală”, a declarat și Marius Ștefănescu, la flash-interviul de după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER