Gigi Becali (64 de ani), patronul formației FCSB, pregătește patru transferuri de top dacă trupa roș-albastră va câștiga titlul al finalul sezonului 2022-2023.
FCSB se află pe locul doi în clasamentul din play-off-ul Superligii după șase etape jucate în sezonul 2022-2023, iar Gigi Becali a început să prindă încredere că echipa sa poate să o depășească pe Farul și să câștige titlul.
După ce FCSB a trecut de CFR Cluj în clasamentul Superligii, Gigi Becali a anunțat că va mai investi încă cinci milioane de euro dacă echipa roș-albastră va câștiga titlul, iar la vicecampioana României va mai aduce doi fundași centrali, un mijlocaș și un atacant.
„Dacă luăm titlul, mai bag cinci milioane de euro. Trei, patru, nu ştiu. Mai iau doi fundaşi centrali, un mijlocaş şi un atacant.
(n.r. – Nu prea v-au mulţumit Dawa şi Tamm) Am zis că iau doi fundaşi centrali, nu am spus că nu m-au mulţumit”, a declarat Gigi Becali, la fanatik.ro.
Gigi Becali anunță noi transferuri dacă formația roș-albastră va câștiga titlul la finalul sezonului 2022-2023, dar cu puțin timp înainte dezvăluia faptul că s-a înțeles cu Simion Apreutesei, afaceristul din Arad care este dispus să achite 25 de milioane de euro pentru a o prelua pe FCSB.
Gigi Becali este dispus să cedeze echipa pentru 25 de milioane de euro, însă prețul va crește la 40 de milioane de euro dacă trupa roș-albastră va ieși campioană la finalul sezonului 2022-2023.
Mai mult, Simion Apreutesei, afaceristul care s-a întâlnit cu Gigi Becali pentru a negocia preluarea clubului FCSB, e dispus să investească 10 milioane de euro la trupa roș-albastră pentru 20 sau 25% din acțiunile clubului dacă latifundiarul din Pipera se răzgândește și nu mai vinde în totalitate echipa.
„Am avut ieri o negociere, a venit omul, un român, care vrea să dea 25 de milioane pe echipă. I-am zis că alta este situația. Dacă iau campionatul, costă 40, dacă nu-l iau rămâne 25.
Este un om de afaceri român, cică are 3.000 de angajați, firme în Franța, Germania, Spania, Italia. Așa mi-a zis. Tranzacția s-ar face imediat, omul dă banii pe loc, pe toți, și asta e. A zis: «Dacă nu vrei să mai vinzi, îți dau 10 milioane, intru și eu cu 20-25%».
Nu sunt frații Dedeman (n.r. – Dragoș și Adrian Pavăl). Știți cine este? Cred că-l știți. Întrebați-l pe Ilie Dumitrescu cine este, că el l-a adus. Este un băiat din Arad”, a precizat Gigi Becali la Fanatik. Întrebat dacă este vorba despre Simion Apreutese, latifundiarul din Pipera a confirmat: „Da, da, da”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER