Mihai Popa a avut câteva prestații fabuloase în Superliga, iar un club din Serie A s-ar fi înțeles deja cu portarul celor de la FC Voluntari.
Mihai Popa s-a despărțit de FC Voluntari și este pe cale să semneze un contract pe 4 ani cu Torino. Formația italiană a plătit 200.000 de euro pentru portarul român, sumă care va fi încasată doar de impresarul jucătorului și de echipele sale de juniori, anunță Eurosport. Prin urmare, gruparea ilfoveană nu va primi niciun ban.
Fostul jucător al celor de la Astra Giurgiu a efectuat vizita medicală la clubul torinez și va fi rezerva lui Vanja Milinkovic-Savic, portarul titular. Totuși, există posibilitatea ca jucătorul sârb să-i părăsească pe „Tauri”. Prin urmare, românul ar putea să-i ia locul în primul 11.
În vara anului trecut, FC Voluntari a primit o ofertă de la CFR Cluj, campioana României, pentru Mihai Popa. Totuși, ilfovenii au spus că suma oferită de clujeni este prea infimă și că portarul nu va fi vândut pentru o sumă mai mică de un milion de euro.
„Consiliul Local Voluntari este acționarul majoritar al celor 18 societăți comerciale pe acțiuni din cadrul Voluntari Holding și le coordonează prin consilierii locali numiți în Adunările Generale ale Acționarilor.
Fiecare Consiliu de Administrație al acestor societăți comerciale este responsabil pentru deciziile luate pentru eficientizarea activității. Prin urmare, și FC Voluntari SA are propriul CA care ia decizii prin vot, conform legii.
În cazul ofertei făcute de echipa Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA pentru achiziționarea portarului Mihai Popa, Consiliul de Administrație al FC Voluntari a mandatat conducerea societății să obțină un preț de minimum 1 milion de euro pentru acest jucător.
În acest moment, șansele acestui transfer sunt infime, ținând cont de oferta formației CFR 1907 Cluj”, a fost comunicatul emis de FC Voluntari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER