Într-un duel de podium, în etapa a 7-a a play-off-ului, CFR Cluj şi Universitatea Craiova se întâlnesc duminică, de la ora 21.00, pe arena din Gruia. Mijlocaşul Mihai Căpăţână consideră că Universitatea Craiova este obligată să se impună în acest derby dacă vrea să rămână în cursă pentru un loc de cupe europene.
„Ne aşteaptă o deplasare foarte grea, dar singurul gând este să câştigăm toate cele trei puncte, pentru că avem foarte mare nevoie de ele, având obiectiv de a ajunge pe loc de cupele europene. Supărarea a fost mare după eşecul cu FCSB, mai ales că am jucat bine, am controlat jocul, dar nu am reuşit nimic. Nu avem timp de lamentări. CFR va acorda mare atenţie acestui meci, nu-şi mai doresc să facă paşi greşiţi.
Presiune este la orice meci, dar nu presiunea fanilor nu e problema, deşi avem o teamă de a nu-i dezamăgi, ar fi ideal să jucăm la fiecare meci cu 30.000 de oameni în tribune. Mă uitam la imaginile de la Napoli şi îmi doresc să fie şi la noi la fel după 33 de ani de la ultimul titlu” a spus Căpăţână.
Antrenorul oltenilor, Eugen Neagoe, a prefaţat disputa cu campioana, spunând că elevii săi au fost afectaţi de eşecul din derby-ul cu FCSB, dar că au obligaţia de a-şi reveni psihic pentru a lupta pentru un loc de cupă europeană. „Geană” a dezvăluit că a purtat discuţii individuale cu toţi jucătorii, inclusiv cu Andrei Ivan, cel care a ratat penalty-ul din derby-ul cu FCSB. Totodată, antrenorul Universităţii Craiova spune că Rivaldinho a părăsit echipa la dorinţa sa şi că nu există în acest moment nicio „listă neagră” la formaţia din Bănie, toată lumea fiind focusată pe ultimele patru meciuri de campionat. Neagoe a făcut o parelelă şi cu Napoli, echipă care a câştigat titlul după 33 de ani şi şi-ar dori ca şi la Universitatea Craiova să se întâmple acest lucru, la anul.
„O partidă interesantă, va fi un joc echilibrat, întâlnim o echipă valoroasă, campioana ultimelor cinci ediţii, care nu trece printr-un moment bun, dar în continuare CFR este o echipă puternică, are un antrenor foarte bun. Suntem obligaţi să ne scuturăm, să ridicăm capul, deşi nu am făcut un joc rău, dar îmi pare rău că nu i-am făcut fericiţi pe cei 30.000 de suporteri care au fost alături de noi la meciul cu FCSB şi au creat o atmosferă formidabilă.
Nu este uşor de digerat acest eşec, dar caracterele puternice se văd în astfel de momente. CFR are jucători puternici, de multe ori joacă peste limita regulamentului, mi-aş dori să avem şi noi un arbitraj cum a avut FCSB la meciul cu noi. Trebuia să jucăm în superioritate numerică timp de 60 de minute. Nu aş vrea să mai apară greşeli, este păcat să se strice un nou joc. Creţu a fost eliminat corect la Sf. Gheorghe, nu am avut obiecţie. Sper ca jucătorii mei să fie foarte bine fizic, să ne putem bate cu cei de la CFR, pentru că fotbal ştim, am dovedit-o în meciurile precedente cu CFR, pe primul l-am câştigat şi meritam să luăm toate punctele şi în al doilea. Nu am reuşit să câştigăm campionatul anul acesta, aşa cum ne doream, dar dacă vom câştiga cu CFR va fi emulaţie în continuare. Este posibil să fim ca Napoli, să luăm şi noi titlul la anul, la 33 de ani de la ultimul campionat câştigat.
Ca şi la Napoli, toată populaţia din regiunea Olteniei ţine cu Universitatea Craiova, avem foarte multe asemănări, culorile, faptul că suntem din sud, bucuria ar fi şi mai mare aici. Ne-am dorit să ne batem la campionat şi cred că meritam. Nu vreau să arbitrăm nimic, jucăm pentru noi, nu le voi cere jucătorilor să facă jocurile cuiva, vrem să câştigăm toate cele patru meciuri rămase, deşi toate echipele din play-off sunt valoroase, nu mai este ca anii trecuţi, când se desprindeau unele, nicio echipă nu este neînvinsă şi toate au câştigat cel puţin un meci. Băieţii au fost foarte afectaţi după eşecul cu FCSB, dar am încercat să le ridic moralul, ne-a lipsit ceva să fim chiar pe primul loc sau la mică distanţă faţă de Farul.
Bara cu CFR şi ocaziile mari cu FCSB, oamenii au văzut că am avut un joc bun, am avut spiritul Craiovei, dar acesta e fotbalul. Am discutat cu jucătorii şi individual, inclusiv cu Ivan, este un jucător valoros, trebuie să fie puternic, să aibă încredere în el şi să dovedim în următorul joc că suntem o echipă valoroasă. Dezamăgirea a fost mare, dar trebuie să uităm. Trebuie să fim mai concentraţi la fazele fixe, pentru că le lucrăm şi trebuie să marcăm şi din aceste faze. Rivaldinho este un jucător de mare caracter, am discutat cu el, i-am spus dacă pot să-l ajut cu o recomandare o voi face, dar a fost dorinţa lui să plece. Asta este viaţa unei echipe, unii vin, alţii pleacă, dar noi nu avem nicio listă neagră, nu am discutat despre aşa ceva”, a declarat Eugen Neagoe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER