Apelul PCH a fost în zadar! Fanii lui Dinamo au provocat incidente la meciul cu Unirea Dej! Se joacă derby-ul cu Steaua fără spectatori? | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Înaintea meciului Dinamo – Unirea Dej, terminat la egalitate, scor 0-0, pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală, în etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 2, suporterii din PCH au lansat un apel la adresa tuturor fanilor „câinilor roșii”, în sensul că aceștia au fost rugați că nu genereze niciun fel de incidente la această partidă, întrucât clubul din „Ștefan cel Mare” se află în această perioadă sub monitorizarea FRF după problemele create de dinamoviștii care au fost prezenți la meciul din Ghencea cu Steaua.

Apelul PCH a fost în zadar! Fanii lui Dinamo au provocat incidente la meciul cu Unirea Dej, iar clubul din Ștefan cel Mare riscă o suspendare pe acest final de sezon

Atunci, fanii lui Dinamo au încercat să ardă câteva scaune la finalul jocului, supărați pe rezultatul final, 2-0 pentru echipa antrenată de Daniel Oprița. După acel episod, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis să le acorde doar o amendă „câinilor”, însă aceștia au fost avertizați că vor fi monitorizați atent în următoarea perioadă, iar, în cazul în care suporterii vor mai produce incidente de orice natură, atunci echipa antrenată de Ovidiu Burcă va juca fără spectatori la următoarele meciuri considerate pe teren propriu.

Apelul lansat de PCH înaintea meciului cu Unirea Dej a fost respectat de către fanii care au văzut această partidă din peluză și de la tribuna a doua. Oarecum neașteptat, spectatorii care au avut bilet la tribuna 1 au fost cei care au generat probleme de data aceasta.

În repriza a doua, pe un fond extrem de tensionat, generat de anumite trageri de timp ale jucătorilor Unirii Dej, care au condus la îmbrânceli între jucătorii celor două echipe, fiind la un moment dat chiar nevoie ca stewarzii să intre pe gazon, dar și între membrii celor două staff-uri tehnice, unii fani aflați la tribuna 1, în spatele celor două bănci de rezervă, au aruncat cu un suc și alte obiecte, printre care s-au numărat și brichete, către oamenii aflați pe banca oaspeților.

De asemenea, câțiva fani au început la un moment dat să lovească violent cu pumnii în copertina de deasupra băncii de rezerve a celor de la Unirea Dej.

Se va disputa derby-ul cu Steaua fără spectatori?

În plus, respectivii au apelat și la anumite insulte adresate către Dragoș Militaru, antrenorul Unirii Dej. Ulterior, tânărul tehnician a încercat să calmeze spiritele și a avut un scurt dialog cu unii dintre spectatorii recalcitranți, iar conflictul s-a aplanat.

Aceste momente s-au produs după ce Iulian Mihăescu, secundul lui Burcă la Dinamo, i-ar fi băgat mâna în gât unui membru al staff-ului echipei adverse și a primit cartonașul roșu din partea arbitrului acestui meci.

În plus, după fluierul final, Iulian Roșu, mijlocașul lui Dinamo, a avut de asemenea un conflict cu Dorin Railean, portarul celor de la Unirea Dej.

Așadar, după incidentele provocate de fanii dinamoviști de la tribuna 1, în contextul în care clubul alb-roșu se află sub acea monitorizare din partea FRF, nu ar fi exclus ca echipa lui Ovidiu Burcă să dispute fără spectatori măcar unul din următoarele meciuri considerate pe teren propriu.

Problema cea mai mare este constituită de faptul că următoarea partidă pe care Dinamo o va disputa din postură de gazdă este tocmai returul cu Steaua, din etapa a 9-a. În etapa a 8-a, „câinii” se deplasează la Galați pentru duelul cu Oțelul lui Dorinel Munteanu.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×