Daniel Isăilă (50 ani) are deja cinci ani de când antrenează în străinătate. A plecat în 2018, în poate cel mai bun moment al carierei, când construise o echipă națională de tineret competivă, pe care a lăsat-o aproape calificată la turneul final al Campionatului European Under 21. După doi ani în Arabia Saudită, Isăilă e din 2020 în Emiratele Arabe Unite, la formația Baniyas, o echipă micuță dintr-o surburbie a capitalei Abu Dhabi.
În primul an aici, tehnicianul român a fost la un pas să dea lovitura, terminând pe locul doi, cu o echipă pe care o preluase de la neamțul Winfriend Schafer, cel mai de succes tehnician din istoria lui Karlsruher, dar care la Baniyas terminase pe locul nouă.
La momentul actual, Daniel Isăilă este cel mai longeviv antrenor din prima ligă a Emiratelor Arabe Unite, după olandezul Marcel Keizer, tehnician la Al Jazira, unde joacă Florin Tănase. Fostul brașovean și-a îndeplinit obiectivul și anume rămânerea în prima ligă și e la final de contract.
Încă nu a decis unde va activa din sezonul viitor, dar tot aici ar vrea, pentru a merge pe linia stabilității pe care a oferit-o familiei în momentul în care a decis să plece din țară.
Cele mai interesante declarații din interviul cu Daniel Isăilă:
Cum ești după cinci ani în zona Golfului și trei în Emirate?
Mai liniștit, din toate punctele de vedere. Pot spune că mă bucur de pasul pe care l-am făcut și nu doar pentru mine, ci și pentru toată familia. Suntem toți aici, eu, soția, fata cea mare e studentă la Dubai, celelalte două sunt la școală, sunt mulțumit. Chiar n-aș avea niciun motiv să mă plâng din punctul acesta de vedere, deși probleme și stress există, uneori, chiar peste ce aveam în țară.
Când spui stress la ce te referi, pentru că există o senzație că fotbalul aici e așa ca un desert după o masă copioasă?
Așa poate văd unii din exterior. Fotbalul din această zonă duce lipsă de răbdare, iar asta atrage patimă. Concurența între finanțatori e mare, orgoliile sunt mari, toți vor să fie sus. Îți dau un exemplu, la fiecare antrenament ai cinci-șase oameni din club care sunt cu ochii pe tine. De multe ori ai senzația că antrenamentul e ca un examen. Nu că aș avea ceva de ascuns, dar mesajul e clar că ești supravegheat. Apoi sunt problemele care sunt, din cauza diferenței culturale. Aici un fotbalist dacă are probleme cu soția, mama, copilul, orice problemă familială nu mai e bun de nimic, ți-a plecat acasă. Trebuie să-l înțelegi si să gestionezi situația de așa natură încât să fie bine pentru toată lumea. Sunt multe lucruri diferite, pe unele încă le mai descopăr și eu, după aproape cinci ani în zona asta.
Ai plecat din România într-un moment așa, oarecum neașteptat. Erai cu naționala de tineret aproape calificat la turneul final European…
Da, și mi-am asumat asta. Am mai spus-o, am avut ofertă, am mers la Federație și am anunțat. Nu îmi doream neapărat să plec, dar cei de acolo nu mi-au oferit nicio garanție a unui contract nou. Eram aproape calificați la Euro, însă au spus că discutăm după ce ne calificăm. Acela a fost momentul în care am decis să fac ceea ce e mai bine pentru mine și familia mea. Mai fuseseră oferte, le refuzasem, sincer, așteptam alt răspuns de la FRF în acel moment, dar nu a fost nicio problemă. Culmea știi care e, că eu de faptul meu sunt atât de statornic, încât ani de zile nu am plecat de la Brașov. Din 1992 până în 2011, cu excepția unui sezon la Rapid, am stat numai în Brașov. Aproape 20 de ani, timp în care am fost jucător și antrenor. Câteodată mă și mir de mine. Acum nu m-aș mai întoarce acasă, decât ca ultimă soluție, bine, niciodată să nu spui niciodată, și să nu se înțeleagă că am ceva cu România sau am uitat de unde am plecat.
Totuși, faptul că nu ai mers cu România la EURO 2019 nu e un episod pe care să-l treci la pierderi?
Nu, mi-am asumat asta în momentul în care am decis să plec. Sigur, într-un scenariu ideal mi-ar fi plăcut să fiu acolo, mai ales că în 2016 fusesem secund la echipa națională, la EURO, cu nea Puiu Iordănescu. Dar nu poți să le ai pe toate, am decis să plec și am plecat, cu tot ce a implicat asta.
Apropo de echipa aceea, de ce unii fotbaliști care erau în echipă bat pasul pe loc sau mai rău au regresat?
La asta trebuie să răspundă ei și cei care s-au ocupat de ei ulterior. Întradevăr, pe unii și eu îi vedeam mai sus. La noi rămâne în continuare problema asta de mentalitate, care mie mi se pare din ce în ce mai pregnantă.
Adică?
Adică, fotbaliștii nu înțeleg că atunci când pleacă afară lucrurile se schimbă radical pentru ei. Noi în țară încă îi cocoloșim, îi împingem de la spate, hai să faci aia, hai așa, îi mai răsfățăm, ce bun ești, hai că poți mai mult. Afară, ți se dă programul și aia e, dai randament bine, nu dai, mergi în tribună. O dată, de două ori, până rămâi acolo, pentru că în locul tău joacă unul care n-a fost mângâiat pe spate.
Cum se descurcă Florin Tănase și Alex Cicâldău, care joacă în Emirate?
Cu plusuri și minusuri. Uită-te pe cifrele lor (nr. Tănase are două goluri în 21 de meciuri la Al Jazira, locul 6 – Cicâldău are patru goluri în 25 de meciuri la Ittihad Kalba, locul 8) Nu e simplu. Bine, aici e fotbalul diferit, e clima, nivelul de intensitate e altfel. Cu Tănase n-am lucrat, pe Cilcâldău l-am avut la tineret, chiar eu l-am mutat în centrul liniei de mijloc.
Ai încercat să aduci fotbaliști români aici?
Au fost ceva discuții la un moment dat, dar nu ne-am înțeles la preț. Nu prea am ce să iau din cauza banilor. Dacă vrei unul bun ți se cer două-trei milioane de euro pe el, noi nu avem bugetul acesta, plus salariul pe care trebuie să i-l dai. Apoi mai e problema de adaptabilitate, puțini sunt cei care reușesc, cum a fost Mirel Rădoi, spre exemplu, care era un luptător și a înțeles rigorile fotbalului din Golf. Așa că nu m-am complicat cu români, deși eu susțin că jucătorii noștri chiar au talent. Altele sunt problemele la noi.
Altele care?
În primul rând infrastructura. Am făcut stadioane, dar nu avem gazoane. Cum e posibil să se joace pe terenuri ca la Ploiești, Cluj, Arad, și nu mai știu unde am mai văzut niște suprafețe horror. Păi la ce mai faci stadioane? Pe urmă, terenurile de antrenament, alea trebuie să fie impecabile. Eu aici, la Baniyas am șapte terenuri cu gazon impecabil și suntem o echipă mică. În România, lucrurile trebuie schimbate de jos în sus, de la copii, unde iarăși e o mare problemă.
La ce te referi?
La rolul părinților care își duc copiii la fotbal. Unii dintre ei sunt și antrenori și arbitri și manageri și tot. Nu e normal. Copilul trebuie dus la fotbal și lăsat pe mâna antrenorul. Dacă îl duci trebuie să ai încredere în el. Nu tu, ca părinte, stai pe margine, la fiecare antrenament și îi dai și indicații, la meci îl cerți pe arbitru și tot așa.
Aici cum e. Tot așa se întâmplă?
Noi avem o academie mică de fotbal, dar cluburile mari, Al Ain, Al Ahli au academii puternice. Mi-e greu să cred că se întâmplă la fel.
În primul an ai fost aproape de titlu, apoi echipa ta n-a mai ținut ritmul. De ce?
Am pierdut jucători și n-am mai adus alții, unii s-au accidentat, celelalte echipe s-au întărit. A fost un cumul de factori, n-am putut rezista sus, dar per ansamblu am jucat bine. Suntem o echipă greu de bătut, însă momentan nu avem atacant, nu are cine să dea gol.
Străinii încă fac diferența sau au început și localnicii să se ridice la nivelul lor?
Nu, deocamdată nu. Diferența este făcută de străini. Ai străini buni ești în față, nu ai, tragi mai greu. Până anul trecut, echipele aveau voie la patru jucători străini și doi jucători rezidenți U 21, acum ai voie cu cinci jucători străini în primul 11 și unul pe bancă și doi rezidenți U21.
De ce e fotbalul din Arabia Saudită mai dezvoltat decât cel din Emirate?
Investiții mai mari, arie de selecție mai mare, plus granițe deschise mai repede pentru străini. Arabia Saudită are 40 de milioane de locuitori, în Emirate sunt zece milioane. Ca pasiune pot spune că sunt însă cam acolo, seamănă de multe ori cu ce era la noi înainte de Revoluție. În Arabia Saudită sunt mai mulți spectatori, pentru că și regimul de viață e altul. În Emirate, viața e mai liberă, restricțiile nu prea există, oamenii au acces la mai multe lucruri.
L-ai văzut pe Cristiano Ronaldo jucând la Al Nassr?
La televizor. Nu îi e ușor nici lui, pe teren, printre adversari, nu e nimeni impresionat de numele pe care îl are. E de urmărit ce se va întâmpla cu el.
Baniyas, echipa la care ești de trei ani, cu ce echipă din România seamănă?
Cu Brașovul, poate de aia m-am și adaptat ușor. Îi lipsește doar muntele, aici e mult nisip. E o formație micuță, dar de tradiție. Am avut și noi probleme din cauza situației financiare globale, nu curg bani cu nemiluita, dar nu mă refer la salarii, ci la banii de investiții. O să vedem ce va fi pe viitor.
Din țară mai sună telefonul cu cu vreo ofertă?
Au fost, de ce să mint, dar eram sub contract, iar clauza mea de reziliere era mare. Plus că am condiții mai bine aici. Sincer, nu mă văd plecând, mai ales acum, când am toată familia cu mine. De fapt, noi acum trăim aici, venim acasă o dată pe an.
Și totuși, nu ți-e dor de casă?
De unele lucruri da, de altele nu. De curând mi-a venit factura la curent 30.000 de lei, pentru o casă în care nu stă nimeni. Acela a fost un moment în care nu mi-a fost dor de România. 30.000 de lei? Las-o încolo! Nu că n-aș fi avut bani să o plătesc, dar așa ca idee.
Cum te descurci cu jucătorii când sunt în Ramadam?
Pentru mine e cel mai bine atunci, pentru că ei sunt liniștiți. Se odihnesc ziua, dorm, nu fac nimic altceva. Seara mănâncă puțin, sunt proaspeți ca și cum s-ar trezi dimineața. M-aș bucura să-i am tot timpul așa.
Dar ca fotbaliști sunt disciplinați?
Sunt receptivi și încearcă să respecte tot ce le trasezi. Pe de altă parte mai sunt și fotbaliști care au bani și mai au și alte preocupări. Uneori, nu le stă gândul doar la fotbal sau mai bine zis când termină antrenamentul nu mai au gândul la fotbal. Însă nu toți fotbaliștii sunt bogați, mai sunt și oameni normali.
Ce fotbalist român crezi că s-ar adapta mai ușor aici?
Acum îmi vin în cap Denis Man și Mihăilă, jucători cu viteză și forță de pătrundere. Mă rog, nu știu dacă s-ar adapta, așa îi văd eu, ca fiind capabili să facă diferența. Dar ca să se adapteze trebuie să ajungă aici, nu știu dacă au oferte, noi la Baniyas nu-i putem lua.
Urmărești meciurile din Liga 1?
Când pot da. Sunt la curent cu tot ce se întâmplă, chiar dacă nu pot vedea toate meciurile, deși am acasă mai multe programe românești decât aveam în România. Se joacă titlul. Farul are prima șansă, joacă bine, FCSB mi se pare că are cel mai bun lot, e bine că e un pic de suspans, chiar dacă valoric competiția nu prea a crescut, ba din contră.
Naționala?
Trebuie lăsată în pace. E prea multă răutate în jurul ei. Au fost meciurile astea două, cu Belarus și Andorra, din care am luat șase puncte, fără a se pune vreun pic problema învingătoarei, dar tot nemulțumită e lumea. Că de ce ne-am apărat cu Belarus pe final? Păi, oameni buni, orice echipă care ia gol la 2-0 când mai sunt câteva minute, face instinctiv un pas înapoi. Așa se întâmplă peste tot. Te gândești să conservi rezultatul acela, ca antrenor poți face tu ce vrei, mintea jucătorului așa reacționează. Am citit reacții apoi, că am fost dominați, că am tremurat. În loc să fim pozitivi și bucuroși scoteam în evidență un moment delicat, care însă n-a fost chiar atât de delicat, că nu au avut adversarii o sută de ocazii. În același timp, Andorra a făcut egal la Kosovo. Ei ce să mai zică?
Ianis Hagi trebuia convocat sau nu?
Am citit și polemica legată de acest caz. Ianis e un jucător bun, valoros, care a confirmat la Rangers. El până să se accidenteze confirmase la o echipă grea, cum e Rangers, într-un fotbal solicitant. Nu sunt de acord cu cei care spun că Ianis n-a confirmat, nu e deloc adevărat. A venit însă acea accidentare care l-a dat peste cap și încă mai trage ponoase după ea. O să-și revină, o să vezi, și la club și la națională. Nu pot să-mi dau eu cu părerea dacă trebuia convocat sau nu, e treaba selecționerului, dar Ianis e un jucător bun, l-am antrenat la tineret și știu ce vorbesc.
Avem șanse de calificare la Euro 2024?
Șanse avem, normal. Dacă reușim să facem un nucleu stabil cred că avem șanse chiar mai mari. Nu știu exact cum stau lucrurile din interior, dar din exterior se vede o prea mare fluctuație la nivelul lotului. Prea mulți jucători rulați. Unii apar-dispar, apar alții și tot așa. Cred că mai multă stabilitate ne-ar ajuta, chiar dacă sunt fotbaliști care nu joacă la echipele lor de club în mod constant faptul că se antrenează acolo e important. Dar repet, eu spun ce văd din exterior, după cinci ani de stat afară.
Cum a fost acel incident cu Daum, în 2016, care te-a costat postul de antrenor secund la prima reprezentativă?
În primul rând nu m-a costat nimic. Eu aveam contract cu FRF, a venit domnul Daum în locul lui nea Puiu Iordănescu și a vrut să avem o discuție. Ceea ce mi s-a părut normal, am vorbit despre fotbal, despre idei, tactică, perspectivă. Doar că la final mi-a spus că se va gândi la ce am discutat și îmi va comunica decizia lui în ceea ce mă privește. Iar eu am spus ok, vă ajut eu să luați o decizie, aici e demisia mea. Una era ca discuția să fie o discuție și alta să fiu tratat ca la un interviu de angajare, eu fiind sub contract. Nu mi s-a părut ok, mi-am luat bagajul și am plecat. A fost hotărârea mea, nu o regret nicio secundă, n-am absolut nimic cu dânsul, ba chiar susțin că aducerea lui ca selecționer a fost o încercare bună, se vedea că era un antrenor cu mare experiență. Doar că nici eu nu eram tocmai un junior, iar ca dovadă că nu am avut niciun resentiment față de FRF, peste câteva luni, am revenit ca selecționer la Under 21.
E mai greu să fii selecționer decât antrenor de club?
Cred că în primul rând e mai greu să ai rezultate ca selecționer decât ca antrenor de club. Munca la națională e diferită. Acolo trebuie să știi și să poți să pui în valoare ceea ce fac jucătorii la cluburi, nu trebuie să umbli decât la mentalul lor, să-i faci să dea totul. E important să fii la curent cu ce lucrează ei la club și să pui în valoare bagajul pe care îl au. După părerea mea nu trebuie să intervii prea mult pentru că riști să-i bulversezi pe fotbaliști. Ca antrenor de club ești acolo zi de zi, dacă nu ești mulțumit de ceva ce nu obții azi, poți încerca și săptămâna viitoare.
Cu Răzvan Lucescu mai ții legătura?
Da, vorbim. Nu atât de des precum o făceam înainte, din cauza faptului că suntem în locații destul de îndepărtate. Nu am ascuns niciodată că mentorul meu a fost Răzvan, căruia i-am fost secund la Brașov. De la el am deprins principiile de organizare a jocului, pe care ulterior le-am dezvoltat conform opticii mele fotbalistice. Noi vorbeam mult despre fotbal de când eram jucători. Florin Halagian ne-a pus să stăm în aceeași cameră la Brașov. El avea niște chestii așa, portarul să stea cu liberoul, fundașul dreapta cu mijlocașul dreapta, ca să se formeze niște legături mai strânse. În ceea ce mă privește a fost o mutare câștigătoare faptul că am stat cu Răzvan.
Spune-mi o chestie care te-a marcat de când ești aici în Emirate?
Eu stau lângă un mall, am fost la cumpărături și am venit cu acel coș de shopping acasă. Am descărcat ce cumpărasem și mi-am uitat portofelul și telefonul în coș. L-am lăsat afară, în stradă, de unde veneau angajații mallului să-l ia. A stat vreo șase ore, până am plecat la antrenament și m-am prins că îmi lipsește ceva. Și telefonul și portofelul erau acolo, nemișcate. Trecuseră pe lângă ele sute de oameni. Această siguranță este unul dintre factorii care mă face să cred că aici e cel mai bine pentru mine și familia mea să locuim în momentul de față.
Și fotbalistic?
Faptul că jucătorii pleacă în armată. Armata e obligatorie, stau în unitate câteva luni, apoi ies doar ziua și seara se întorc să doarmă acolo. Am pierdut jucători care mi-au plecat militari.
Nu cred că fotbaliștii de aici își doresc să joace în Europa. Poate prea puțini visează la asta. Mulți sunt mulțumiți că sunt fotbaliști
Regula U21 din România este bună până la un moment dat. Acel moment este cel în care unii fotbaliști sunt titulari în primul rând pentru că se încadrează în acel segment de vârstă, iar când ies de acolo nu știu încotro să o mai apuce
Nivelul fotbalului nostru se vede în competițiile din Europa, unde nici măcar nu prea mai ajungem. Cred că acolo se face cea mai bună evaluare
Eu am construit naționala U21 în jurul fotbaliștilor de la Academia Hagi, care e un model demn de urmat pentru toate cluburile din România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER