Dorin Șerdean a cedat la finalul lunii februarie pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo către „Red & White 2022 Management”, după cum a anunțat în exclusivitate ProSport la momentul respectiv, dar nu și-a încheiat definitiv socotelile cu echipa din „Ștefan cel Mare”, întrucât a păstrat în continuare un procent mic în acționariatul societății care administrează clubul aflat în prezent în Liga 2.
În plus, Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul RTZ & Partners SPRL, firma care se ocupă de reorganizarea judiciară a lui Dinamo, a dezvăluit că omul de afaceri din Alba-Iulia a cumpărat creanțele unor creditori ai societății care administrează în prezent clubul, într-un act ce pare că are menirea de a încurca eventuala aprobare de către judecătorul sindic a noului plan de reorganizare, în contextul în care Tribunalul București urmează să se pronunțe luni, 15 mai, în această speță.
Important de menționat în acest context este că Dorin Șerdean încă nu a primit din partea „Red & White 2022 Management” decât 125.000 de euro din suma de 500.000 de euro pentru care cele două părți au bătut palma atunci când au ajuns la un acord privind cedarea pachetului majoritar de acțiuni.
Revenind la Răzvan Zăvăleanu, el a vorbit și despre alte subiecte aflate pe „ordinea de zi” la Dinamo, cum ar fi cooptarea în acționariatul „Red & White” a lui Claudiu Florică, Bogdan Pavel și Dan Gătăianțu, ultimul fiind directorul executiv al clubului, care a primit un procent de doar 4 % din acțiunile acestei firme, informație oferită în exclusivitate de ProSport, gradul de implicare a lui Nicolae Badea în acest moment în societatea care administrează echipa din Liga 2 sau faptul că cei din APCH, care controlează programul DDB, nu doresc să-și recupereze banii investiți în club în ultimii ani.
Aparițiile mele publice au fost mai puține, e de bun augur. La vremea respectivă nu avea cine să se ocupe de lucrurile de care ne-am ocupat noi. Acum, dacă ce avem noi acționari, are cine să se ocupe. Sunteți puțin malițios. Faptul că s-a obținut licența este un lucru îmbucurător. Banii au fost aduși de acționarul Red&White și introduși în societate. În mare măsură, s-au achitat (n.r. din datorii), s-au făcut înțelegeri de amânare. În 15 mai ne prezentăm în fața judecătorului sindic. Am mai trecut o dată prin lucrul ăsta. La vremea respectivă, judecătorul sindic ne-a respins planul, la solicitarea acționarilor de atunci. Am avut neplăcuta surpriză să aflu că domnul Șerdean e încă alături de noi. Nu am verificat, dar domnul Șerdean a cumpărat creanțe ale unor creditori. Sper să nu fie adevărat. Nu știu la ce să ne mai așteptăm. Nu am mai văzut reacții de la dânsul (n.r. Nicolae Badea). Pentru noi, a fost de ajuns că acționarul a adus bani. Pe noi nu ne interesează de unde aduc bani. Cei de la PCH nu-și doresc banii înapoi. Au fost eliminate sume din planul de reorganizare. (n.r. despre noii acționari din cadrul «Red & White») Eu cu domnul Florică mai vorbesc, dar nu am vorbit pe tema asta, pe Dan (Gătăianțu) îl cunosc, dar nu am discutat în această calitate, pe celălalt domn (n.r. Bogdan Pavel) nu-l cunosc”, a spus Răzvan Zăvăleanu, potrivit digisport.ro.
Aparițiile mele publice au fost mai puține, e de bun augur. La vremea respectivă nu avea cine să se ocupe de lucrurile de care ne-am ocupat noi. Acum, dacă ce avem noi acționari, are cine să se ocupe.
Sunteți puțin malițios. Faptul că s-a obținut licența este un lucru îmbucurător. Banii au fost aduși de acționarul Red&White și introduși în societate. În mare măsură, s-au achitat (n.r. din datorii), s-au făcut înțelegeri de amânare.
În 15 mai ne prezentăm în fața judecătorului sindic. Am mai trecut o dată prin lucrul ăsta. La vremea respectivă, judecătorul sindic ne-a respins planul, la solicitarea acționarilor de atunci.
Am avut neplăcuta surpriză să aflu că domnul Șerdean e încă alături de noi. Nu am verificat, dar domnul Șerdean a cumpărat creanțe ale unor creditori. Sper să nu fie adevărat. Nu știu la ce să ne mai așteptăm. Nu am mai văzut reacții de la dânsul (n.r. Nicolae Badea).
Pentru noi, a fost de ajuns că acționarul a adus bani. Pe noi nu ne interesează de unde aduc bani. Cei de la PCH nu-și doresc banii înapoi. Au fost eliminate sume din planul de reorganizare.
(n.r. despre noii acționari din cadrul «Red & White») Eu cu domnul Florică mai vorbesc, dar nu am vorbit pe tema asta, pe Dan (Gătăianțu) îl cunosc, dar nu am discutat în această calitate, pe celălalt domn (n.r. Bogdan Pavel) nu-l cunosc”, a spus Răzvan Zăvăleanu, potrivit digisport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER