Nadia Comăneci a urmărit decernarea premiilor Academiei Laureus din Statele Unite ale Americii. De ce nu a putut fi prezentă la gala de la Paris?
Academia Laureus s-a reunit din nou pentru decernarea premiilor celor mai buni sportivi ai lumii. Evenimentul a avut loc la Paris și printre laureați s-a aflat și Lionel Messi.
„Sunt foarte fericit să particip în acest an, mai ales că este în orașul în care locuiesc în prezent. Vreau să mă pot bucura de această distincție. A fost un moment foarte special în Qatar. A fost trofeul care îmi lipsea. A fost special și pentru coechipierii mei și pentru întreaga țară. Fotbalul a fost un mod de viață pentru mine. Sportul în general unește oamenii cu valori. Vreau să le mulțumesc tuturor coechipierilor mei, nu doar de la echipa națională, ci și de la PSG. nu am realizat nimic din toate acestea de unul singur și sunt recunoscător că pot să împart totul cu ei”, a spus Lionel Messi.
Membru marcant al Academiei, Nadia Comăneci, cea mai valoroasă gimnastă a lumii din toate timpurile, nu s-a aflat în capitala Franței și a explicat motivul. „În acest an nu am putut fi prezentă la decernarea premiilor Academiei Laureus deoarece a trebuit să mă ocup de organizarea Hall of Fame-ului la gimnastică. În fiecare an noi organizăm acest moment important în gimnastică iar de această dată totul a coincis cu Laureus”, a precizat Nadia Comăneci pentru Prosport.
Cum gimnastica feminină românească a ținut capul de afiș al marilor competiții internaționale vreme de mai bine de 35 de ani era firesc ca numele unor gimnaste de top care provin din România să se regăsescă în Hall of Fame. De-a lungul anilor au fost acceptate aici nume uriașe ale sportului, precum: Andreea Răducan, Gina Gogean, Lavinia Miloșovici, Daniela Silivaș sau antrenorii Octavian Bellu, ori Martha și Bella Karolyi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER