Fotomac anunță decizia finală luată de Beșiktaș legată de transferul definitiv al lui Alex Maxim! Gaziantep a cerut 2,5 milioane de euro

Fotomac anunță decizia finală luată de Beșiktaș legată de transferul definitiv al lui Alex Maxim! Gaziantep a cerut 2,5 milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Beșiktaș a luat decizia finală în privința lui Alexandru Maxim, fotbalistul împrumutat în iarna trecută de la Gaziantep FK! Românul nu a reușit să se impună în garnitura noii sale echipe și va reveni la clubul de care aparține.

Beșiktaș a luat decizia finală în privința lui Alexandru Maxim

Clubul a decis să nu activeze opțiunea de transfer definitiv a internaționalului român, anunță publicația Fotomac, după ce acesta nu a reușit să obțină un post de titular sub comanda lui Șenol Guneș.

Din totalul de 9 partide pe care le-a adunat Alexandru Maxim în tricoul celor de la Beșiktaș, a fost trimis în teren încă din primul minut în numai două rânduri.

La capitolul contribuții decisive, mijlocașul a fost o dezamăgire absolută: nu a reușit nici să marcheze, nici să ofere vreo pasă de gol coechipierilor săi! Beșiktaș se află în momentul de față pe locul 3 în clasamentul din Super Lig, la 5 puncte în urma liderului Galatasaray.

  • 3.2 milioane de euro este cota de piață a lui Alexandru Maxim, potrivit Transfermarkt.com

  • 25 de meciuri, 5 goluri și 10 pase decisive adunase fotbalistul în prima parte a acestui sezon, la Gaziantep FK

Alexandru Maxim era entuziasmat de transferul la Beșiktaș

„Pentru mine, să fiu la Beşiktaş este o mare oportunitate şi un motiv de mândrie. Agentul meu s-a ocupat de chestiunile legate de transfer. După ce Gaziantep FK s-a retras din campionat din cauza cutremurului, s-a ivit oportunitatea ca eu să vin aici.

Erau interesate de mine şi alte cluburi, dar prima mea opţiune a fost Beşiktaş. Sunt foarte fericit că sunt aici, aş vrea să rămân. Aş fi fericit să joc mai mult pe stadionul nostru, în faţa suporterilor noştri. Dacă mi se va cere să rămân, eu aş face asta bucuros”, a spus Maxim, potrivit site-ului clubului Beşiktaş.

  • 57 de meciuri și 7 goluri a adunat mijlocașul în tricoul echipei naționale a României

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×