Gestul lui Ashleigh Barty (27 de ani) de a îi lua apărarea Simonei Halep (31 de ani) înaintea audierii în procesul de dopaj nu a trecut neobservat de presa britanică.
Jurnaliștii din Marea Britanie, țară în care se judecă procesul Simonei Halep, au analizat reacția australiencei Ashleigh Barty! Aceasta a afirmat că o suține pe Halep, după ce sportiva din Constanța s-a plâns că Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) tergiversează procesul.
După ce Ashleigh Barty a făcut o declarație puternică în sprijinul Simonei Halep, cunscuta publicație britanică „Daily Express” a tratat subiectul pe larg:
„Ash Barty a abordat subiectul interdicției pentru dopaj impuse Simonei Halep, după ce dubla câștigătoare de Grand Slam a fost suspendată provizoriu în octombrie, în urma unui test anti-doping pozitiv. Românca a rupt tăcerea recent și a susținut că Agenția de Integritate continuă să-i amâne cazul.
Barty a dezvăluit că vorbit cu fosta rivală, împărtășindu-și dorința ca varianta lui Halep să fie auzită. Tânăra de 31 de ani a continuat să susțină că nu a ingerat cu bună știință nicio substanță interzisă și crede că a găsit sursa contaminării – lucru pe care așteaptă să îl demonstreze la audiere. Și acum are sprijinul uneia dintre vechile rivale, deoarece Barty și-a împărtășit dorința de a o revedea pe Halep pe terenul de tenis”, au scris jurnaliștii britanici.
Barty a declarat că o apreciază enorm pe Halep și speră că românca își va putea susține nevinovăția în fața instanței: „O iubesc și o respect pe Simo. Am vorbit cu ea în ultimele 12 luni, urmăresc să văd ce mai face. Este o persoană excepțională!”, spune Barty despre Halep, într-un interviu acordat The Guardian.
„Sper din tot sufletul că va avea ocazia să vorbească și să-și susțină punctul de vedere, pentru că există întotdeauna două variante în fiecare poveste.
Cred că e greu să găsești pe cineva care să nu vrea s-o vadă acolo, făcând ceea ce îi place, adică concurând pe o scenă mare împotriva celor mai buni din lume”, a mai declarat „Ash” despre tergiversarea procesului Simonei Halep.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER