În direct la ProSport Live, Cornel Dinu a spus că susține inițiativa legislativă demarată recent de Vasile Dîncu și alți doi parlamentari PSD, referitoare la modificarea actualei Legi a Sportului, despre care s-a vorbit atât de mult în ultimul timp în România.
Deși inițiativa a fost aspru contestată de o mare parte a opiniei publice, pe motiv că ar fi „cu dedicație” pentru CSA Steaua, cel poreclit „Procurorul” a explicat că ea este benefică pentru întreg sportul românesc și că este o necesitate, întrucât actuala Lege a Sportului nu este, în opinia sa, în concordanță cu realitatea socială a României din acest moment.
„Legea Sportului are o istorie destul de interesantă. Prima Lege a Sportului, pe care eu am vrut să o creez, am avut șansa, ne-am gândit să facem realmente, anticipând ce se va întâmpla cu terenurile, cu dorința de îmbogățire cu orice preț, am zis că e nevoie de o Lege a Sportului. Și m-am interesat. Aveam o relație foarte bună cu ambasadorul Spaniei la București. În 1986, Spania scosese cea mai modernă Lege a Sportului din Europa. M-am dus în Spania, m-am întâlnit cu acel secretar de stat care se ocupa de sport, am luat legea respectivă, am adaptat-o la ceea ce înseamnă România. După ce am plecat, în 1991, de la Minister, a zăcut în sertarele Camerei Deputaților.
Și s-a ajuns la o Lege a Sportului care nu are decât puțină concordanță. Legea este făcută să reglementeze activitatea umană, prin niște lucruri foarte precise. S-a ajuns la această Lege, care nu are nicio concordanță cu realitatea socială, complet ruptă de realitatea socială a României.
Eu văd inițiativa profesorului Dîncu logică, în concordanță cu realitatea socială. Viața este mai puternică decât legislația. Majoritatea echipelor noastre joacă pe piept cu primăria orașului respectiv și pe spate cu consiliul județean. Ele au rămas principalele surse de finanțare a acestor echipe, cum erau pe timpuri primii secretari. La ora actuală, trebuie găsită o formulă care să fie în concordanță cu capacitatea societății românești.
Nu există nicio hârtie în care UEFA sau FIFA, confirmă cel care se ocupa de serviciul internațional al Federației, domnul Bivolaru, care este un om foarte bine pregătit, care spune că nu a venit nicio hârtie de la UEFA care să interzică, ca o echipă să aibă o anumită formă, în care să depindă de o anumită instituție a statului. Singuri ne facem rău, în loc să așezăm legea în conformitate cu realitatea socială, facem tot felul de jonglerii și ajungem și la o talpă de genul ăsta, cum e băiatul ăsta de la Ministerul Apărării (n.r. despre Florin Talpan), care pur și simplu să defăimeze o tradiție a echipei armatei”, a spus Cornel Dinu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER