Louis Munteanu a marcat în minutul 86 al meciului Farul – FCSB și a consfințit astfel o revenire absolut ireală pusă în scenă de jucătorii lui Gică Hagi.
Echipa roș-albastră a condus cu 2-0 după doar 17 minute, în urma golurilor marcate de Adrian Șut și Andrea Compagno. Semnul revenirii a fost dat de brazilianul Mateus Santos, cel care a punctat în minutul 42, după o gafă uriașă a portarului Ștefan Târnovanu.
Apoi, în urma unei schimbări de geniu efectuate de Gică Hagi, Tudor Băluță a restabilit egalitatea, în minutul 59, cu o lovitură superbă de cap. Revenirea istorică a Farului s-a materializat odată cu golul marcat de Louis Munteanu, în minutul 86, tot în urma unei pase primite de la un jucător intrat pe teren în repriza secundă, Dan Sîrbu. (VIDEO AICI)
Revenirea echipei lui Gică Hagi este cu atât mai lăudabilă cu cât „Regele” a fost nevoit să efectueze unele modificări în partea secundă din cauza unor motive medicale. Atât Kiki, cât și Andrei Borza, ultimul după un joc excelent, au acuzat anumite probleme musculare și au fost înlocuiți. Tot răul a fost spre bine în cele din urmă, întrucât Sîrbu, cel care a intrat în locul lui Kiki, a pasat decisiv la golul acesta de 3-2.
Farul Constanța: Aioani – Kiki, Larie, Artean, Borza – T. Băluță, Nedelcu, Grameni – Ad. Mazilu, L. Munteanu, Mateus Barbosa Rezerve: Buzbuchi – Sîrbu, Boli, Doukoure, Casap, N. Popescu, V. Morar, Sali, I. Cojocaru Antrenor: Gică Hagi
FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Ov. Popescu, Ad. Șut, Olaru – Oct. Popescu, Compagno, Fl. Coman Rezerve: A. Vlad – Miculescu, I. Cristea, Omrani, Nikolov, Oaidă, Pantea, Radaslavescu, Cordea Antrenor: Elias Charalambous
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER