CNA a dat verdictul după meciul FCSB – Sepsi, din data de 12 martie 2023, la începutul căruia comentatorul sportiv Emil Grădinescu a ținut un discurs în care și-a exprimat opinia cu privire la războiul identității echipei Steaua.
Consiliul Național al Audiovizualului a analizat timp de două luni și jumătate declarațiile lui Grădinescu de la microfonul Orange Sport și a ajuns la concluzia că prevederile legislației nu au fost încălcate.
„Membrii Consiliului au vizionat secvențele relevante din meci și au audiat punctul de vedere exprimat de reprezentatul Orange Sport 1, care a precizat că cei doi comentatori și-au exprimat opiniile în legătură cu palmaresul echipei Steaua.
Vă informăm că la finalul discuțiilor nu au fost constatate încălcări ale prevederilor legislației audiovizualului”, se arată în decizia CNA.
La vremea respectivă, comentatorul Emil Grădinescu își exprima o opinie cât se poate de clară în privința disputei dintre FCSB și CSA Steaua pentru istoria echipei roș-albastre.
Jurnalistul consideră că trupa patronată de Gigi Becali, dat fiind faptul că nu și-a întrerupt activitatea, trebuie să fie recunoscută drept adevărata Steaua București.
„Urmează o confruntare cu efecte importante în lupta pentru configurația play-off-ului. FCSB este pe 3, iar Sepsi pe 7, dar are de jucat acea restanță cu FCU Craiova. Este o reeditare a finalei de Cupa României, ediția 2020, câștigată cu 1-0 de FCSB. Îi spun FCSB pentru că, noi, comentatorii, așa suntem obligați de autorități.
Știm cu toții că FCSB este Steaua, echipa care nu și-a întrerupt activitatea nicio secundă, echipa cu o prezență continuă în Liga 1. Schimbarea entității care administrează clubul nu aduce după sine modificări pe linie sportivă.
Sunt «n» cluburi mari în lume care și-au schimbat patronii. Și mai știm că lupta pentru numele de Steaua îl lasă rece pe patron, îi place cum sună varianta sa de FCSB, «Faci Ce Spune Becali»”, a fost discursul ținut de Emil Grădinescu în direct la Orange Sport.
Cum spunea Emil, FCSB în actele Ligii, FCSB la televizor. Evident, Steaua pentru cei din tribună, pentru că justiția nu a ajuns chiar până aici, în a le impune oamenilor ce să scandeze – Costi Mocanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER