A fost 8 ani jucătorul lui Dinamo, dar crede că formația din „Ștefan cel Mare” pleacă cu a doua șansă la baraj. „Au ajuns, nesperat, aici. FC Argeș a avut meciuri mai tari în Superligă”. Aproape de o revenire în „Groapă”: „Am cerut o garanție. Mi s-a zis că nu se poate” | EXCLUSIV

Srgian Luchin,Ibrahim Afellay,Nicolae Musat.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Mușat (36 de ani) s-a retras din activitatea profesionistă vara trecută. Fostul fundaș stânga a fost crescut în „Ștefan cel Mare”, unde a stat la juniorii clubului între 1994 și 2005. Ulterior, și-a făcut debutul în „Groapă”, la echipa de seniori, în 2007, și a fost legitimat la alb-roșii până în 2013, bifând, pe rând, mai multe împrumuturi. Finalul de carieră l-a găsit la FC Argeș, echipă alături de care a promovat din Liga 2 și a intrat în play-off-ul Superligii la capătul stagiunii 2021-2022. Contactat de ProSport, cel care a bifat peste peste 200 de meciuri în prima ligă a României a prefața barajul de promovare/retrogradare. În plus, a menționat, în exclusivitate, că a fost aproape de o revenire la „câini” în vară.

„Am discutat cu domnul Zăvăleanu să revin la Dinamo, dar nu mi-a oferit o garanție financiară”

Între 2005 și 2013, Nicolae Mușat a aparținut de Dinamo, deși, în mai multe ocazii, a fost împrumutat la echipe precum CS Otopeni, Astra Ploiești, „U” Cluj sau Khazar Lankaran.

Chiar și în acest context, a bifat 30 de partide în alb și roșu, cucerind trei trofee: ultimul titlu din vitrina lui Dinamo (2006-2007), Cupa României și Supercupa României, ambele în 2012.

Contactat de ProSport, acesta a vorbit despre barajul de promovare/retrogradare dintre „câini” și „vulturi”.

Îmi pare rău că se întâlnesc cele două echipe pe care le îndrăgesc la baraj. Din păcate pentru ambele, a fost un an dificil. Dinamo este la primul sezon în Liga 2 și au ajuns, nesperat, la baraj. Totuși, unitatea de grup, pregătirea și aportul suporterilor au adus clubul aici. Pe cealaltă parte, FC Argeș este într-o revenire de formă. Cred că ei pleacă cu prima șansă prin prisma meciurilor mai tari din Superligă, dar și a diferenței de presiune pe care au avut-o.”

După 10 ani de „absență” din „Ștefan cel Mare”, Nicolae Mușat a mărturisit că, în vară, a fost aproape de o revenire.

După ce am încheiat cu Argeș, prima ofertă a fost de la Dinamo. Am discutat cu domnul Zăvăleanu, ne-am înțeles la bani foarte rapid, dar dânsul nu mi-a putut oferi o garanție financiară că vor fi dați banii cât de cât la zi. Dânsul a fost foarte sincer și mi-a zis că nu se poate. Ulterior, a venit altă conducere, a venit domnul Burcă cu alte idei. Am hotărât că e mai bine să pun ghetele-n cui decât să ies pe ușa din dos din fotbal.”

  • 2005-2013 este perioada petrecută de Nicolae Mușat în alb și roșu, atât la echipa de seniori, cât și la Dinamo II.
Nicolae Mușat (foto dreapta), în tricoul lui Dinamo, în meciul amical cu FC Barcelona, din 2012.

„A fost o problemă, la FC Argeș, în vară, când au fost înlăturați 15 jucători cu care echipa s-a calificat în play-off”

Mușat a petrecut 3 sezoane în Trivale (2019-2022), de unde a și agățat ghetele-n cui. Fostul fundaș stânga a semnat cu „vulturii” în Liga 2 și a promovat, la capătul stagiunii 2019-2020, în Superligă de pe locul secund, în spatele celor de la UTA.

În 2020-2021, el și piteștenii s-au salvat de la retrogradare ca, ulterior, în sezonul 2021-2022, să evolueze în play-off. Din păcate, FC Argeș a obținut în acea fază a competiției un singur succes în zece partide.

După părerea mea, ce s-a întâmplat în vară, când au fost înlăturați 15 jucători cu care s-a făcut o performanță, calificarea în play-off, a fost o greșeală, o problemă. Printre aceștia, cred eu, mai erau jucători care ar mai fi putut oferi ceva echipei. Mai mult, anul acesta, bugetul salarial a fost substanțial mărit, iar banii au fost la zi.”

Nicolae Mușat a fost adversarul lui Dinamo în Superligă, în stagiunile trecute

Cele două formații, Dinamo și FC Argeș, reprezintă bornele de început și final în cariera de 17 ani a bucureșteanului.

Dinamo și FC Argeș reprezintă două puncte în extremități. Am cucerit trofee la Dinamo, făceam parte dintr-un grup extraordinar și, deși nu jucam foarte mult, mereu când se apela la mine, răspundeam. La FC Argeș am fost mult mai conectat la fotbalul modern, eram mai matur. M-am simțit bine în ambele tabere, au fost perioade diferite. La Dinamo am câștigat trofee, am debutat în Ghencea, m-a format ca om și jucător și voi rămâne recunoscător clubului toată viața. La Pitești, am făcut lucruri frumoase, am promovat, ne-am salvat când nu ne dădea nimeni vreo șansă, după am intrat in play-off. Va fi un meci disputat atât pe Arenă, cât și la Pitești.”

Luni, 29 mai, de la ora 20.00, Dinamo și FC Argeș își dispută turul barajului de promovare/retrogradare, pe Arena Națională.

Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie. Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de seară, într-un local de fiţe din Capitală, familia s-a reunit
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de seară, într-un local de fiţe…
”Cel mai bun jucător din campionat!”. Așteptat la naționala României, e gata de transferul carierei. Prețul stabilit
”Cel mai bun jucător din campionat!”. Așteptat la naționala României, e gata de transferul carierei. Prețul stabilit
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului:
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului: "Aceasta este…
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i s-a schimbat radical
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de alt autoturism
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de alt autoturism
Oana Lis a dat cea mai tristă veste. Este vorba de Viorel Lis
Oana Lis a dat cea mai tristă veste. Este vorba de Viorel Lis
"Inima frântă! Te-am căutat ca disperatul!" Doi copilași români, rămași orfani după ce tatăl lor a fost înghițit de puhoiul…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
„Throning
„Throning", noua modă toxică în relaţii. Cum îşi aleg partenerii tinerii din Generaţia Z
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se pare normal?!”
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se…
×