Octavian Popescu, omul care a fost înger și demon pentru FCSB în înfrângerea cu Rapid, 1-5, a dezvăluit motivul pentru care el și coechipierii săi au fost demoralizați și nu s-au putut prezenta la un nivel înalt în ultima partidă a acestui sezon.
„Decarul” roș-albaștrilor a trecut de la agonie la extaz în timp record în partida de pe Arena Națională: după ce reușea în minutul 58 să reducă din diferență și să ducă scorul la 1-3 cu un șut superb de la marginea careului, câteva momente mai târziu era eliminat pentru un atac imprudent asupra lui Funsho (’63).
Tavi Popescu a dezvăluit că el și coechipierii săi au „căzut mental” după eșecul usturător suferit în runda precedentă la Ovidiu, 2-3 cu Farul, în urma căruia echipa condusă de Charalambous și Pintilii a pierdut matematic titlul în Superliga pentru a opta oară consecutiv.
„O cataloghez ca pe o seară neagră pentru noi, mai ales pentru mine, că am luat roșu. Trebuie să pregătim noul sezon bine. Am căzut mental pentru că am fost întorși la Farul, unde am pierdut acest campionat. (n.r. – despre cartonașul roșu) A fost o intrare mai tare, dar mergem înainte, a fost o greșeală a mea.
Nu vreau să vorbesc despre asta, mergem. înainte, o să înceapă un sezon nou și sper să aducem titlul la Steaua. Mergem la echipele naționale și așteptăm noul sezon. S-a văzut și în seara aceasta că nu am fost noi, dar mergem înainte. Nu pot să vorbesc eu despre plecări și veniri.
Eu și colegii ne facem treaba și dăm tot ce avem mai bun pe teren. (Te aștepți să mergi la națională?) Dacă mă cheamă, merg. Normal că vreau să merg la națională, dar după prestațiile pe care le-am avut nu prea merit”, a spus Octavian Popescu, după FCSB – Rapid 1-5.
Întrebat despre jucătorii pe care Gigi Becali i-a „executat” la FCSB după ce Farul a cucerit titlul de campioană, Charalambous a evitat să ofere un răspuns concret și s-a limitat la a explica faptul că a decis să-l lase pe Joonas Tamm, jucător care și-a luat deja la revedere de la colegii săi, în afara lotului.
„A fost o seară foarte proastă pentru noi. Nu mă așteptam să terminăm sezonul așa, a fost o săptămână grea după ce am pierdut la Farul, dar nu e o scuză pentru ce a fost azi. Îmi cer scuze fanilor, am spus că jucăm pentru ei, rezultatul a fost foarte rău pentru noi.
Îmi cer scuze din nou fanilor. Dar întotdeauna există ziua următoare, a fost un rezultat rău, ne simțim foarte prost, dar trebuie să continuăm și să ne pregătim pentru noul sezon. Eu îmi asum responsabilitatea, nu vreau să dau vina pe alții, pe jucători, am spus ieri la conferința de presă că sunt mândru de acești jucători, nu pot să-i critic acum. Îmi asum vina și nu pot să o arunc pe jucători.
Știu că nu e vorba doar de mine, e o vină colectivă. Poate în timpul săptămânii atmosfera nu a fost bună, dar suntem profesioniști, trebuie să mergem mai departe, să nu rămânem cu gândul la acest moment. Din ziua în care am venit, cred că am făcut multe lucruri bune, dar am distrus totul în ultimele două meciuri. Tot ce pot spune e că astăzi nu am fost ce trebuia să fim, dar trebuie să ne uităm către viitor. Sunt convins că vom suferi, dar întotdeauna există o zi următoare.
Tamm a fost în afara lotului azi. Sunt decizii pe care trebuie să le luăm. Primim aceleași întrebări de fiecare dată, nu cred că e cazul să repetăm de fiecare dată răspunsul”, a spus Elias Charalambous.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER