Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a anunțat că încă îl vrea pe Andrei Borza, însă a spus că îl va cumpăra doar cu o condiție.
Gigi Becali a spus că îl va cumpăra pe Andrei Borza de la Farul Constanța, însă numai dacă Gică Hagi îl va ceda cu un milion de euro. Totuși, patronul roș-albaștrilor a anunțat că nu ține neapărat să aducă jucători de viitor. Finanțatorul bucureștenilor a vorbit despre posibilitatea ca tânărul fundaș al campioanei să se transfere în Premier League.
„Singurul jucător pe care l-aș lua… Nu vreau să spun că se supără (n.r. Hagi). Singurul jucător care îmi place e Borza. Și Mazilu e de viitor, dar pe mine nu mă mai interesează să iau jucători (n.r. de viitor), eu vreau acum. Și singurul care ar juca acum e Borza, așa din ce văd eu.
Borza e singurul care îmi place, dar eu nu pot să dau mai mult de un milion pe un jucător la ora asta și eu nu cred că îl dă Hagi pe Borza cu un milion. Tu crezi că îl dă? (n.r. Dacă mai scoateți 500 de mii și 20% dintr-un viitor transfer…) Vezi, știi tu… Păi, cică a plecat la Fulham cu 2-300 (n.r. 2.3 milioane). Sau poate este cu bonusuri. Poate e mai puțin, cine știe…”, a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali a vorbit despre una din marile speranțe a celor de la Farul Constanța, este vorba despre Andrei Borza. Patronul FCSB-ului s-a declarat uimit de calitățile tânărului fundaș și ar fi tentat să îl cumpere, însă știe că Gică Hagi nu are de gând să-l vândă.
„La ora asta pe mine nu mă interesează să vorbesc de vânzarea jucătorilor. Mă interesează doar campionatul, lăsați-mă să mă pregătesc de Liga Campionilor. Jucător care îmi place e Borza. Mazilu încă e… Era mai bun Coman decât el la anii lui. Și uite ca am dat 3 milioane și…
Singurul jucător care îmi place de la ei e Borza. Nu fac nicio ofertă că nu pot să-l iau pe Borza. Nu-l dă Gică. Voi credeți că Gică e fraier? Vezi-ți de treaba ta!”, a spus Becali, patronul FCSB-ului, la jumătatea lunii aprilie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER