Alex Chipciu, extrema dreapta în vârstă de 34 de ani, era dat ca și plecat de la U Cluj, dar fotbalistul a semnat prelungirea contractului cu „șepcile roșii”.
În urmă cu o zi, U Cluj a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Alex Chipciu, iar jucătorul va juca și în sezonul viitor pentru „șepcile roșii”, deși a primit ofertă zilele trecute și de la Gigi Becali pentru o revenire la FCSB.
Alex Chipciu dăduse de înțeles că nu mai dorește să continue în tricoul „șepcilor roșii”, după ce a pierdut finala Cupei României în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, la loviturile de departajare. Acesta a revenit asupra deciziei și va continua la U Cluj.
La scurt timp, a apărut și reacția fotbalistului. Alex Chipciu și-a exprimat pe rețelele sociale bucuria că și-a prelungit contractul pentru încă un sezon cu U Cluj.
„Încă un sezon la Universitatea Cluj! Sunt fericit pentru alegerea făcută și sper să ne bucurăm împreună de un sezon mult mai bun”, a scris Alex Chipciu, pe Facebook.
Cotat la 550 de mii de euro de către Transfermarkt, Alex Chipciu a jucat 34 de meciuri pentru U Cluj în acest sezon din Superliga, reușind să înscrie un singur gol.
Alex Chipciu a plecat de la FCSB în vara anului 2016, când Anderlecht a plătit în schimbul său suma de trei milioane de euro. Ulterior, fotbalistul a mai jucat la Sparta Praga și CFR Cluj, iar în vara anului trecut a semnat cu U Cluj.
Nu mai puțin de șapte trofee a cucerit Alex Chipciu cu FCSB: trei titluri de campion al României, două Cupe ale Ligii, o Cupă a României și o Supercupă.
Fotbalistul român mai are în palmares trei titluri de campion al României și o Supercupă cu CFR Cluj, un titlu de campion al Belgiei și o Supercupă a Belgiei cu Anderlecht.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER