Sportiva română Irina Begu trebuia să joace turul 3 contra Karolinei Muchova la lumina zilei și nu în nocturnă.
Cu o durată de 3 ore și 42 de minute, primul meci programat și câștigat de Karen Khachanov pe arena “Simone Mathieu” cu Thanasi Kokkinakis, a decalat atât de mult întâlnirea Irinei Begu cu Karolina Muchova încât partida a început după orele 20.00.
Begu a fost învinsă de sportiva din Cehia Karolina Muchova (43 WTA), scor 6-3, 6-2, într-o oră şi 33 de minute.
România a rămas fără reprezentante în luptă pe tabloul de simplu. Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan au fost eliminate în primul tur.
“Este o diferență foarte mare între a juca ziua și a disputa o partidă de tenis în nocturnă! Seara nu sare mingea, este frig, terenul e mult mai male. Terenurile de aici de la Roland Garros sunt diferite comparativ cu cele din anii trecuți.
Automat, jocul este mult mai greoi, foarte multă zgură pe teren. Ziua, mai ales când este căldură, mingiile prind alt efect, mă refer în special la lift și sunt mult mai greu de contracarat de adversară. Dar, condițiile sunt aceleași pentru amândouă.
Clar m-ar fi avantajat să joc în timpul zilei nu seara”, relevă Irina Begu caracteristici neștiute dar care pot amprenta chiar și câștigarea unui titlu în “Grand Slam”, seria celor mai mari și puternice turnee din lume unde meciurile sunt programate în două sesiuni: de zi (în intervalul orar 11.00. – 18.00.) și de seară (20.20. – până la finalul ultimei partide care poate depăși miezul nopții).
Contrastul este determinat de temperatura aerului care face ca mingea să aibă altă săritură, mai grea. Pe zgură, care seara este afînată din cauza indicelui de umiditate, mingea este îmbibată cu zgură și devine mai grea, ceea ce înseamnă că este mai dificil de plasat sau de returnat.
În plus, flux luminos creat de reflectoarele instalației de nocturnă modifică vizibilitatea mingii dar și reperele pe care jucătorii le au față de geometria terenului.
“Anul acesta, Roland Garros-ul a fost provocator pentru mine, a fost un pic provocator. Ceva diferit ca și suprafață de joc.
Am fost surpinsă de tipul de zgură folosit. Sincer, vin aici la Paris, din 2006, am fost prima dată la juniori, și nu s-a schimbat niciodată suprafața ca și consistență (n.r. granulația stratului de 8 mm de zgură, obținută după concasarea în cariera aflată la 70 de kilometri nord de Paris). Am fost luată un pic pe nepregătite.
Per total am încercat să stau fizic cât mai bine. La începutul Roland Garros-ului am avut ceva probleme fizice și am izbutit să le țin sub control. Parțial mă bucur că am jucat turul 3”.
Cantitatea de zgură nivelată pe cele 20 de terenuri de la “Roland Garros” diferă foarte mult în funcție de cât de mult sunt expuse la soare sau dacă sunt înconjurate de vegetație în poziționarea lor din complexul de la Porte D’Auteuil.
Și asta pentru că în fiecare seară, terenurile sunt inundate cu apă pentru ca zgura să facă “priză” la fondul de formă, fundația realizată din piatra calcaroasă din râuri de munte.
Stratul de zgură este de maximum 8 milimetri iar asta influențează:
– înălțimea la care sare mingea. Înălţimea mingii nu este singura diferenţă, deși este cea mai importantă: viteza mingii după ce sare este cam 43 km/h după orele 19.00 şi 53 km/h în timpul unei zile cu soare la Paris; – viteza mingiei după impactul cu terenul (fie după serviciu, fie după o lovitură, fie în funcție de efectul imprimat de tenisman); – felul deplasării jucătorului pe această suprafață care, pe zgură, include alunecări, derapaje sau patinări controlate;
Analiza biomecanică făcută pe lovitura de dreapta a lui Rafael Nadal a arătat că mingea sare pe zgură, în medie, 1.64 metri comparativ cu 84 cm pe hard (ciment vopsit, suprafața utilizată la Australian Open, US Open, Indian Wells sau Miami Open). Dublu!
Nadal imprimă un efect spin incomparabil cu al oricărui alt tenisman iar zgura amplifică cel mai mult săritura mingiei.
Returul de la nivelul umărului sau mai sus este teribil de incomod ca repetivitate (n.r. nu întâmplător Nadal direcționa obsesiv mingea pe reverul executat cu o mână de Roger Federer), pe ambele părţi, mai ales dacă ai un rever cu o singură mână.
Singurii pe care înălţimea mingiei nu-i deranjează sunt jucătorii foarte înalţi (n.r. care măsoară peste 1,92 m) şi, preferabil, cu rever cu două mâini (o posibilă explicație a celor două finale jucate consecutiv de suedezul Robin Solderling la Roland Garros).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER