Marius Mitran a vorbit la ProSport Live și l-a lăudat pe Alexandru Mitriță (28 de ani), însă nu a putut să spună aceleași lucruri și despre Andrei Ivan (26 de ani).
Marius Mitran a vorbit la ProSport Live despre întoarcerea lui Alexandru Mitriță la Universiatea Craiova. Jurnalistul este convins că această revenire o să-i crească șansele formației oltene de a se bate la titlu. Mai mult, Mitran nu s-a ferit să-l „atace” pe Andrei Ivan și să-i reproșeze că nu este un jucător îndeajuns de bun pentru nivelul echipei din Bănie.
„Sper să fie determinant în tot ce înseamnă lupta pentru titlu de la anul, de aceea a fost adus, pentru ce a făcut și pentru capacitatea lui de a coagula. El e un jucător de genul lider de valoare, așa cum Craiova nu a avut de la plecarea lui, Andrei Ivan nu s-a ridicat la înălțimea numelui de Universitatea Craiova.
Va fi un jucător important, este un idol al oamenilor, e un mare jucător, sper să fie mutarea care să facă din Universitatea Craiova o candidată mai serioasă la titlu decât a fost în sezonul acesta.
E ce lipsea. (n.r. dacă se va schimba poziția în teren a lui Ivan) E o variantă, deși cred că Mitriță poate juca și în altă parte, am auzit zvonuri că Andrei Ivan s-ar despărți de echipă în vara asta.
Mitriță poate juca și în partea dreaptă, și în spatele vârfului. Andrei Ivan a mai jucat și în partea dreaptă, dar e clară diferența de exprimare. Dacă rămân amândoi, Mitriță cred că îi va lăsa extrema stângă lui Ivan”, a declarat Marius Mitran la ProSport Live.
Universitatea Craiova a anunțat oficial revenirea lui Alexandru Mitriță la gruparea din Bănie. Formația olteană a emis un comunicat pe rețelele de socializare și a vrut să-i înștiințeze pe fani de întoarcerea jucătorului craiovean.
View this post on Instagram A post shared by UNIVERSITATEA CRAIOVA (@universitateacraiovaofficial)
A post shared by UNIVERSITATEA CRAIOVA (@universitateacraiovaofficial)
„Leul s-a întors! Alex Mitriță te cheamă în Piața „Mihai Viteazul” marți, de la ora 19:30. Tu ce îi răspunzi? Aici este orașul în care s-a născut. Aici a învățat ce înseamnă iubirea pentru Știința.
Aici a trăit cele mai mari bucurii și emoții. „Piticul atomic” revine în locul în care îi bate inima cel mai tare, în ritm de samba. Aici, la Craiova! Ne-a fost dor de tine, Alex! Știm că și ție de noi! Acum, hai să ridicăm împreună din nou Oltenia în picioare!
De asemenea, vom avea parte și de un turneu special „Și eu vreau să fiu Mitriță” dedicat tuturor puilor de „lei” cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Fii alături de noi și fă primul pas spre echipa fanion a Olteniei, Știința Craiova! Rămâneți cu ochii pe paginile noastre de socializare că vom reveni cu noi amănunte”, a fost anunțul făcut de Universitatea Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER