Ziua și plecările de la UTA Arad: încă doi jucători și-au încheiat conturile după o discuție cu Mircea Rednic

Redactor:
Călin MNERIE
Ziua și plecările de la UTA Arad: încă doi jucători și-au încheiat conturile după o discuție cu Mircea Rednic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu a trecut nicio săptămână de la câștigarea barajului cu Gloria Buzău și UTA a ajuns la 11 fotbaliști la care a renunțat deja și lista rămâne deschisă. După Benzar, Cascini, Balauru, Mociu, Erico, Dobrescu, Marrone, Ubbink și Vukcevic, a venit rândul lui Paul Anton (32 de ani) și Willie Barbosa (30 de ani) să se despartă de arădeni.

Paul Anton și Willie Barbosa și-au încheiat conturile cu UTA Arad

Cei doi fotbaliști au fost în situații diferite. Anton a avut pe masă o propunere de a continua, însă pe un salariu sub cel din sezonul recent încheiat, în timp ce lui Barbosa i s-a comunicat că nu intră în planurile tehnico-tactice ale lui Mircea Rednic.

Ambii fotbaliști au semnat rezilierea și antrenorul utist trebuie să intensifice căutările pentru acoperirea golurilor lăsate de cei doi, dar și – probabil – alți trei-patru jucători care vor mai pleca. Lui Claudiu Keseru i s-a comunicat deja că nu se mai încadrează în noua politică salarială a clubului, Batha și Roger jr. cântăresc și ei foarte bine noile oferte, iar Milosevic nu mai este dorit sub nicio o formă. Revenind la Paul Anton, acesta își termină cele 8 luni în „alb-roșu” cu 34 de apariții, pentru un total de 2035 de minute, un gol și trei pase decisive. Willie Barbosa a prins 11 meciuri doar în cel de-al doilea mandat al lui Laszlo Balint la Arad, pentru un total de 269 de minute și nicio o realizare importantă.

Paul Viorel Anton in meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si UTA Arad, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, vineri 3 februarie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Roger jr. redevine fotbalistul maghiarilor de la Szentlorinc, UTA dictează la sânge condițiile unei viitoare colaborări

Cazul brazilianului Roger jr. este unul special. În momentul în care și-a denunțat unilateral contractul cu CFR Cluj (pentru că nu se mai afla pe lista LPF a fostei campioane pentru partea a doua a sezonului), polivalentul mijlocaș a ajuns la Arad prin intermediul unui „transfer-punte”, pentru a fi evitate comisiile federale și termenele pe care le puteau da acestea.

Așadar, Roger a fost legitimat la divizionara secunde maghiare, Szentlorinc Sportplaya, iar de acolo împrumutat la UTA până la finalul acestui sezon. Prin urmare, de la 30 iunie, fotbalistul ar trebui să se prezinte la antrenamentele echipei Szentlorinc, care – între timp – a și retrogradat în Liga a 3-a, după barajul cu BVSC-Zugló. Evident, soarta lui Roger jr. va fi influențată de conducerea UTA-ei, care cunoaște punctul de vedere al lui Mircea Rednic, unul ce nu-l include neapărat în planurile sale pe brazilianul de 26 de ani.

Alexandru Benga, al patrulea sezon la rând în „alb-roșu”

Singurul compartiment în care UTA nu va mai opera modificări în vederea noului sezon îi vizează pe portari. Florin Iacob și-a prelungit încă de miercuri contractul cu arădenii, iar Danylo Kucher a acceptat și el condițiile renegocierii. Ambii au semnat până în vara lui 2024, ca și Alexandru Benga de altfel. Fundașul de aproape 34 de ani e primul căpitan al echipei, a fost liderul minutelor stagionale bifate (3823 în 44 de partide) și va înncepe cel de-al patrulea său sezon în „alb-roșu”. Până la urmă, gruparea de pe Mureș începe reconstrucția noului lot de jucători de la primii doi căpitani, Alex Benga și Florin Iacob. Probabil, al treilea portar din lotul „roș-albilor” va fi din cadrul academiei.

Test cu fosta campioană a României pe „neutrul” din Sibiu

Mircea Rednic a afirmat deja că nu-și va duce echipa în niciun cantonament în această vară. Sau mai precis nu va pleca din Arad, cu direcția Austria (unde se punea chiar problema unui amical cu campioana Salzburg, formație ce a evoluat în grupele Champions League și apoi a coborît în Europa League) sau Slovenia, ci cele 4 săptămâni complete de pregătire le va face pe plan local. Se vor lega și 3-4 amicale, iar unul dintre acestea e ca și bătut în cuie. UTA și CFR Cluj au decis să se întâlnească pe noua arenă din Sibiu pentru un test. Acesta e programat pe 5 iulie și ar putea fi anulat, doar dacă după tragerea la sorți a țintarului SuperLigii cele două echipe ar trebui să se înfrunte în primele două-trei etape.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Restaurante şi brutării din Sectorul 5, închise temporar după nereguli grave
Restaurante şi brutării din Sectorul 5, închise temporar după nereguli grave
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Ploi, vijelii şi grindină în mai multe zone din ţară. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Ploi, vijelii şi grindină în mai multe zone din ţară. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Călin Georgescu a spus ADIO Pământului Strămoșesc. S-a terminat, a renunțat definitiv
Călin Georgescu a spus ADIO Pământului Strămoșesc. S-a terminat, a renunțat definitiv
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×