Lionel Messi a refuzat în cele din urmă viața luxoasă din Arabia Saudită, acolo unde a fost dorit insistent de cei de la Al-Hilal, la dorința soției sale Antonella, cea care a considerat că această zonă a Globului nu este chiar cea mai benefică pentru creșterea copiilor cuplului.
Așadar, starul argentinian în vârstă de 35 de ani a ales să semneze cu Inter Miami, clubul din MLS la care acționar este și David Beckham, în detrimentul unei reveniri la FC Barcelona. Iar această mutare vine în linii mari cu aceleași beneficii pentru familia campionului mondial, din punct de vedere financiar.
Salariul lui Messi poate că nu este chiar la același nivel cu cel oferit de Al-Hilal, dar diferența nu este deloc una mare. În plus, este clar că viața din Miami presupune mai multe beneficii ca cea din Arabia Saudită, unde se știe că există foarte multe restricții generate de religia islamică. Mai mult, la capitolul locuință este destul de greu de crezut că saudiții i-ar fi putut oferi familiei lui Messi ceva superior apartamentului pe care argentinianul îl deține deja de câțiva ani în Miami, oraș în care el și-a făcut recent mai mult vacanțe alături de membrii familiei sale.
Lionel Messi a plătit în 2019 circa 8 milioane de euro, mai exact 7.9 milioane de dolari, pentru achiziționarea acestei locuințe de lux, care este dotată inclusiv cu un lift pentru mașini. Imagini cu apartamentul deținut de familia Messi la Miami pot fi văzute în galeria foto atașată acestui articol.
Lionel Messi a explicat că tocmai faptul că a refuzat oferta de la Al-Hilal denotă că nu a fost vorba de bani, ci de o anumită liniște pe care consideră că nu ar fi avut-o dacă s-ar fi întors pe Camp Nou. De asemenea, el a spus și că oficialii clubului catalan nu au părut sută la sută convinși că își doresc această mutare.
„Adevărul este că nu s-a pus problema banilor niciodată. Nici măcar nu am apucat să vorbesc cu Barcelona despre contract acum. S-a trecut la o propunere, dar niciodată la o propunere formală, scrisă, semnată, pentru că încă nu era nimic concret și nu știam dacă va fi posibil sau nu. A existat intenția, dar nu am putut avansa nimic, nici măcar nu am vorbit despre bani.
Dacă ar fi fost vorba de bani, plecam în Arabia Saudită sau în altă parte. Sunt într-un moment în care vreau să ies puțin din lumina reflectoarelor, să mă gândesc mai mult la familia mea. După cum am mai spus, ultimii doi ani la Paris nu au fost cei mai buni pentru familia mea.
Am luat decizia să merg în MLS. Transferul nu e rezolvat 100%, dar asta e hotărârea mea. Am avut oferte din Europa, dar nici nu le-am luat în calcul, pentru că eu voiam numai să revin la Barcelona. Acum, îmi doresc liniște.
Clubul nu a fost în măsură să confirme că eu aș putea reveni 100%. E de înțeles cumva, având în vedere situația prin care trece Barcelona. Cu siguranță există oameni la Barcelona care nu vor să mă întorc, așa cum au existat și în 2021 oameni care nu voiau să rămân. Sigur sunt oameni în conducere care nu cred că revenirea mea ar fi fost de bun augur”, a spus Messi pentru Mundo Deportivo la scurt timp după ce a fost anunțat la Inter Miami.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER