Leo Grozavu nu a stat la discuții și a tăiat în carne vie la Poli Iași, de unde a dat afară nu mai puțin de 14 jucători.
Poli Iași a promovat în Superliga cu Leo Grozavu la timonă. Formația moldoveană a câștigat Liga 2 la pas și a acces direct în primul eșalon, unde are de gând să se mențină și să nu se lupte pentru evitarea retrogradării.
Astfel, antrenorul principal deja a concluzionat care sunt jucătorii pe care se va putea baza și în primul eșalon, iar ceilalți fotbaliști au fost îndepărtați.
Nu mai puțin de 14 nume au dispărut din Copou, în locul lor urmând, cel mai probabil, să se facă unele transferuri în perioada următoare.
Căpitanul Florin Plămadă, Viorel Lică, Tudor Telcean, Francisc Cristea, Alexandru Musi (revenit la FCSB), Enrichi Finica (revenit la Rapid), Denis Ciaun, Robert Niamțu, Ionuț Olăeru (trimis la juniori), Alexandru Anton (19 ani, revenit la Ceahlăul), Alexandru Aftanache (21, revenit la Rădăuți), Dragoș Ungurenașu (18, revenit la Miroslava), Darius Deac (19, revenit la Miroslava) și Alexandru Azoiței (20, revenit la Brodoc) sunt fotbaliștii de care Leo Grozavu a considerat că nu mai are nevoie la Poli Iași.
Moldovenii au semnat până acum cu numai doi fotbaliști, fundașul stânga Sorin Șerban (23 de ani, FCSB) și portarul Dumitru Celeadnic (31 de ani, Șerif Tiraspol).
Poli Iași a renunțat inclusiv la căpitanul Florin Plămadă, al cărui contract, scadent în această vară, nu a fost prelungit.
Fotbalistul a transmis că va merge acasă, la Rădăuți, pentru câteva zile, apoi se va gândi la următoarea sa destinație.
„Am ajuns la final de contract, nu s-a prelungit înțelegerea. Chiar dacă am o durere în suflet, plec cu fruntea sus de la Iași, un club la care m-am dăruit total. Am jucat patru ani la Poli, am două promovări, am stat la echipă și când erau probleme grave și cu salarii mici.
Am depășit accidentarea care m-a scos din circuit pe finalul sezonului trecut, sunt gata de noi provocări, mai pot spune multe în fotbalul românesc. Mă voi liniști acasă, la Rădăuți, câteva zile, mai ales că sunt proaspăt tătic, apoi voi decide unde voi evolua în sezonul viitor”, a declarat Florin Plămadă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER