Alexandru Băluță a uimit pe toată lumea cu decizia sa de a alege transferul la FCSB în detrimentul revenirii la Universitatea Craiova.
Alexandru Băluță a jucat timp de trei ani la Akademia Puskas, însă ar urma să semneze cu FCSB. Totuși, jurnaliștii unguri au rămas uluiți de faptul că putea să revină la Universitatea Craiova, echipa din orașul în care s-a născut și clubul la care a avut cele mai mari performanțe, însă el a ales să se transfere le gruparea roș-albastră.
„Alexandru Băluță pleacă în mod cert de la Akademia Puskas, asta deoarece contractul său care expiră nu va fi reînnoit. Fotbalistul de 29 de ani era în drum spre Universitatea Craiova, în România, dar se pare că lucrurile s-au schimbat.
Băluță se va întoarce în România la FCSB, nu la Craiova. Patronul Becali a băgat mâna adânc în buzunar și l-a convins”, au scris cei de la nb1.hu.
Universitatea Craiova ar fi oferit aceeași sumă de bani ca FCSB, însă Alexandru Băluță a preferat să meargă la gruparea roș-albastră. Florin Prunea crede că ar fi fost mult mai normal să aleagă revenirea la gruparea din Bănie, fosta sa echipă și formație la care era iubit și apreciat de fanii craioveni.
„Eu știu că Universitatea Craiova i-a făcut aceeași ofertă lui Băluță. Parcă m-aș duce acolo unde sunt mai mult respectat decât în altă parte. Dacă am aceeași ofertă, mă duc acasă, unde mă așteaptă lumea, unde sunt iubit. Pentru mine, e o surpriză că o alege pe FCSB”, a spus Florin Prunea, conform Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER