Viorel Moldovan a spus lucrurilor pe nume după Kosovo – România 0-0, meci disputat în deplasare, la Priștina, în runda cu numărul 3 a preliminariilor Euro 2024. Fostul mare atacant al echipei naționale a fost profund deranjat de atitudinea pe care au avut-o, vineri seară, elevii antrenați de Edi Iordănescu.
Kosovo și România s-au duelat, vineri seară, 16 iunie, la Priștina, în al treilea meci din Grupa I a preliminariilor Euro 2024. Jucătorii lui Edi Iordănescu veneau după două victorii obținute în grupă, scor 2-0 cu Andorra și 2-1 cu Belarus, astfel că moralul la nivelul lotului era unul foarte bun. În ciuda acestui aspect, România a început temător deplasarea cu Kosovo și în prima repriză nu a reușit să cadreze niciun șut pe poartă.
Confruntarea s-a încheiat cu o remiză albă, 0-0, iar „tricolorii” rămân pe locul secund în Grupa I, cu 7 puncte. Lider este Elveția, cu 9 puncte, în timp ce pe poziția a 3-a a urcat Israel, cu 4 puncte.
Rezultatul de la Priștina a produs dezamăgire în rândul mai multor oameni din fotbalul românesc, între care se regăsește și Viorel Moldovan. Fostul mare atacant al echipei naționale spune că cel mai tare l-a deranjat atitudinea pe care au afișat-o jucătorii lui Edi Iordănescu, despre care a spus că nu au avut personalitate:
„E un lucru bizar. Nu ştiu de ce ne dispare personalitatea la jocuri. Aşa, avem personalitate în viaţa de zi cu zi. Dar acolo, în teren, când trebuie să arăţi această personalitate…
Să ai iniţiativă. Să arăţi că esti valoros. Practic, nu îţi asumi foarte multe lucruri. Nu am propus foarte mult. Trebuie să ai personalitate. Să arăţi acest lucru în teren, cum fac cei din Kosovo”, a spus Viorel Moldovan, la Prima Sport.
A plouat torențial la Priștina înainte de Kosovo – România, iar organizatorii partidei s-au zbătut să îndepărteze excesul de apă de pe gazon. Cu toate acestea, suprafața de joc a fost aproape una impracticabilă. După meci, Edi Iordănescu a dezvăluit că a făcut trei modificări în echipa de start pe care o pregătise, din cauza condițiilor meteo și a felului în care arăta suprafața de joc:
„Nu am simțit că a fost ziua mea azi, dar asta era cel mai puțin important, un punct meritat, un punct muncit, cu sacrificiu, îmi felicit jucătorii. E un rezultat important împotriva unei contracandidate care are de recuperat o anumită distanță față de noi.
Am pregătit jocul pentru trei puncte, aveam și o plasă de siguranță, posibilitatea de a atrage și un singur punct de partea noastră. Am gândit jocul într-un fel, am vrut să avem mingea și circulația ei, însă ce s-a întâmplat de când am venit aici, furtuna, a trebuit să ne adaptăm, am schimbat trei jucători în încercarea de a ne adapta. Am făcut și o modificare la pauză, am întors triunghiul de la mijlocul terenului. Am reușit să atragem acest punct muncit, înseamnă că am avut eficiență.
Mi s-a părut că nu s-au făcut eforturi cu adevărat ca să rezolve, doar cu două ore înainte am văzut că s-a intrat, și cu puține persoane, puteau să pună o folie pe teren, știau ce va urma. Rămânem cu o seară în care echipa a arătat că are caracter, că știe și să sufere”, a declarat selecționerul României, după remiza din Kosovo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER