Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a anunțat că a vorbit cu alți conducători din Superliga pentru a face „revoluție” în fotbalul românesc din cauza regulei U21.
Gigi Becali a dezvăluit că a purtat discuții cu Mihai Rotaru, patronul de la Universitatea Craiova, și Marian Copilu, noul acționar de la Petrolul Ploiești
Patronul roș-albaștrilor are de gând să sfideze regulamentul Federației Române de Fotbal și să îi adune într-o ședință la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal pe toți cei care conduc în Superliga. Motivul? Nemulțumirea vizavi obligativitatea regulei U21. Gigi Becali crede că Gheorghe Hagi, de la Farul Constanța, ar fi singurul care s-ar putea opune boicotului.
„Am vorbit cu ăsta de la Ploiești (n.r. Marian Copilu), am vorbit și cu Rotaru și cu cine am mai vorbit (n.r. se gândește)… Am zis: «Bă, ne comandă pe noi Burleanu? Păi, înseamnă că așa merităm, că suntem idioți și proști. Aveți bărbăție în voi?» / «Păi, avem!». Păi, dacă aveți, ne întâlnim frumos la Ligă și spunem așa: bun, mă, alea, că faci fotbal de femei, bine, fă-le, dar nu ne obligi pe noi să punem sub 21 (n.r. referitor la regula U21) că aia e a noastră, e afacerea noastră. Nu există nicăieri în lume așa ceva. A inventat el așa ceva. Acolo, nu putem la Adunarea Generală, că sunt ăia «IJF», «MJF», mingi, spagă, tricou, șpagă, minge, șpagă, nu știu ce gazon și le fură votul și nu ai ce să faci. Comitetul Executiv e al lor că votează hap, țac, imediat, toți. Bă, e dictatură și suntem idioți și proști. Adevărul e că suntem, mă… Aici, suntem 16. Începe meciul, niciunul sub 21 pe teren. Al doilea meci, niciunul sub 21. Să vedem ce mai face el, Burleanu, mai poate să ne comande?
(n.r. dar poate să existe unitatea asta?) Păi, aici, vezi… Trebuie să avem bărbăția asta. Și acum, urmează să ne întâlnim. Că putem să o facem, că aici sunt toți de acord, adică toți nu vor sub 21. Și atunci, să zicem, poate Hagi că zice că are el copii și… Dar rămâne numai unul că altul nu mai e, deci o să fie 15. Păi, dacă noi toți 15 nu putem U21, ce mai poate să facă el la comisii, mă? Mai poate să judece la comisii el?
Dacă nu putem să facem asta cu U21 anul ăsta, apoi, tată, mai bine mergem și ne împușcăm în cap singuri că suntem prea idioți și vine un copil și ne comandă un copil și râde un copil de noi că e un copil el. Vine copilul și comandă pe Becali: «Bagi, bă, sub 21 așa că sunt eu și eu câștig. De ce câștig? Că am tiranie și câștig voturile». Păi, tu mă obligi pe mine, mă? Nu ți-e rușine? Cum ne obligi pe noi? Faci tu «atractivitate»… Păi, tu faci să joace locul 3 cu locul 8, mă? Păi, cum să faci tu așa ceva? Păi, tu faci atractivitate pe banii noștri? Fă, mă, atractivitate pe banii tăi. Ai produs vreun ban în viața vieților tale? Nimic, niciun ban. Și acum ne înveți pe noi cum să facem bani. Asta e anomalia României.
Nu e boicot. E revoluție. Nu facem ce zici tu. Ne întâlnim la Ligă și noi hotărâm că nu putem U21 pe teren, gata. Ce o să faci tu? Ce poate să facă el? Ne dă el amenzi tuturor? Păi, atunci, hai să ne împușcăm în cap, să ne înecăm! Dacă ne dă un copil amenzi, atunci du-te, tată, și îneacă-te, ce mai stai? Ce amenzi să dea el? Tu ești un copil care stă pe banii noștri. Îți dăm noi amendă ție! Venim noi toate cluburile, și cu jucătorii, că avem putere, stăm în fața Federației până pleacă copilul de acolo”, a spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER